A fost numită prima variantă de înlocuitor pentru postul lui Ange Postecoglou! Antrenorul aflat în pole-position

Tottenham traversează o perioadă complicată în acest sezon, echipa lui Ange Postecoglou fiind doar pe locul 14 în Premier League. Viitorul antrenorului australian pe banca lui Spurs este incert, iar șefii trupei londoneze se gândesc deja la un posibil înlocuitor.

Ange Postecoglou

Credit imagine: Getty Images

Tottenham are parte de unul dintre cele mai slabe sezoane pe plan intern din ultimii mulți ani. Gruparea din nordul Londrei se află în prezent pe un neverosimil loc 14 în Premier League, singura bilă albă a actualei stagiuni fiind reprezentată de un posibil succes pe plan extern, echipa lui Ange Postecoglou fiind în sferturile de finală din Europa League, acolo unde va da peste Frankfurt.
În condițiile în care rezultatele recente au fost cu mult sub așteptările avute la startul sezonului, șefii londonezi iau în considerare o posibilă modificare la nivelul băncii tehnice.
În ultimul timp au fost vehiculate mai multe variante de posibili antrenori care ar urma să ajungă la Tottenham, iar acum se pare că unul dintre ei a ajuns în pole-position.
Conform Give Me Sport, Andoni Iraola este favoritul lui Daniel Levy pentru înlocuirea lui Ange Postecoglou. În ipoteza în care oficialii londonezi vor dori să scape de antrenorul grec şi nu vor ajunge la un numitor comun cu spaniolul, atunci pe listă se mai află două nume: Marco Silva şi Thomas Frank.
Informația că varianta Andoni Iraola este analizată de Tottenham a fost confirmată, pentru sursa de mai sus, de Fabrizio Romano.
"Sunt monitorizate mai multe nume, iar Iraola este cu siguranță unul dintre ele. Dar încă nu s-a luat nicio decizie în privința lui Postecoglou, așteptându-se și evoluția campaniei din Europa League", a dezvăluit jurnalistul italian.
Andoni Iraola o pregăteşte pe Bournemouth din vara anului 2023, după ce anterior le-a antrenat pe AEK Larnaca, Mirandes şi Rayo Vallecano. Sub comanda sa, formația din Dorset reuşeşte un sezon peste aşteptări, ocupând poziția a 10-a, la doar trei puncte de zona cupelor europene şi la cinci de Chelsea, ultima echipa aflată pe loc de Champions League.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo