A murit Aurelio Pereira, omul care l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo! Mesajul emoționant al starului portughez

Cristiano Ronaldo a postat un mesaj extrem de emoționant pe rețelele de socializare, după ce a aflat de moartea lui Aurelio Pereira, omul care a condus timp de 21 de ani departamentul de scouting al lui Sporting Lisabona. În afara lui CR7, oameni ca Luis Figo, Simao Sabrosa, Ricardo Quaresma sau Paulo Futre au benficiat de "ochiul" excepțional al lui Pereira.

Aurelio Pereira und Cristiano Ronaldo im Jahre 2008

Credit imagine: SID

Sporting Lisabona a anunțat astăzi decesul lui Aurelio Pereira, unul dintre oamenii emblematici ai clubului din capitala Portugaliei, chiar dacă a sa contribuție s-a consumat departe de lumina reflectoarelor. Fostul șef al departamentului de scouting al "leilor" s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, la 6 ani de la retragerea din activitate din cauza problemelor de sănătate.
"Sporting Club de Portugal își exprimă condoleanțe pentru moartea lui Aurelio da Silva Pereira , inconfundabilul "domn Formacion", care a încetat din viață marți, la vârsta de 77 de ani. a fost persoana responsabilă în mare măsură pentru cariera mai multor figuri din fotbalul portughez în ultimii 40 de ani", a fost mesajul transmis de Sporting.
Aurelio Pereira nu a fost un fotbalist de clasă, dar a devenit unul dintre cei mai apreciați antrenori de copii și juniori din Portugalia. În 1988, acesta a înființat și condus departamentul de recrutare și talent de la Sporting Lisabona, unde a descoperit și promovat o sumedenie de fotbaliști care au făcut istorie la nivel internațional.

Cristiano Ronaldo, mesaj emoționant după ce a aflat de moartea lui Aurelio Pereira

Luis Figo, Cristiano Ronaldo, Paulo Futre, Simao Sabrosa, Nani sau Ricardo Quaresma au fost propulsați în fotbalul mare la cererea expresă a lui Pereira, care a văzut în ei viitoare staruri încă de când erau niște puști, ceea ce i-a adus porecla de "Senor Formacion".
După ce aflat vestea morții lui Pereira, Cristiano Ronaldo a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
"Unul dintre cele mai mari simboluri ale fotbalului mondial ne-a lăsat, dar moștenirea lui va dăinui pentru totdeauna. Nu voi înceta să fiu recunoscător pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine și pentru mulți alți jucători. La revedere, domnule Aurelio, vă mulțumesc pentru tot. Să vă odihniți în pace", a scris Ronaldo pe contul personal de X.
Într-un omagiu adus lui Pereira în 2023, în cadrul unui eveniment organizat de Federația Portugheză de Fotbal, Cristiano Ronaldo l-a descris pe Aurelio Pereira ca pe cineva "foarte important" în anii săi de formare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo