A refuzat FCSB și va semna cu o altă echipă din Superligă! Salariul uriaș pe care urmează să îl primească
Karlo Muhar (29 de ani) a refuzat propunerea venită din partea celor de la FCSB și va semna cu CFR Cluj. Rămas liber de contract după despărțirea de formația saudită Al-Orobah, mijlocașul croat va încasa un salariu uriaș pentru Superligă în valoare de 50.000 de euro/lună.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Karlo Muhar a plecat în vara anului trecut de la CFR Cluj în Arabia Saudită, la Al-Orobah, în schimbul a 1.5 mlioane de euro. După doar un sezon petrecut la formația unde a fost coleg cu Cristian Tello (33 de ani) și Kurt Zouma (30 de ani), mijlocașul defensiv a încetat colaborarea cu echipa saudită, chiar dacă acesta mai avea un an de contract. Croatul a avut stipulată o clauză conform căreia dacă echipa retrogradează, părțile pot înceta colaborarea fără nicio despăgubire.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/06/04/image-1df8d359-91f8-4dad-bb43-91569a3c0eb1.jpeg)
Karlo Muhar
Credit imagine: Getty Images
1 assist în 32 de prezențe a bifat croatul Muhar pentru Al-Orobah în sezonul recent încheiat, formație alături de care a retrogradat în eșalonul secund, clasându-se pe locul 17 în campionatul saudit.
Salariu uriaș pentru mijlocașul croat
Muhar a refuzat prima ofertă primită din Superligă din partea FCSB și va semna un contract valabil pe 2 ani cu CFR Cluj, conform GSP.ro. Acesta va încasa un salariu de 600.000 euro/sezon, urmând să încaseze și o primă la semnătură în valoare de 800.000 de euro.
97 prezențe și 18 goluri a strâns croatul în tricoul CFR-ului în perioada 2022-2024 în care a evoluat în Gruia.
Al 3-lea transfer pentru Dan Petrescu
Sosirea lui Karlo Muhar sub comanda lui Dan Petrescu reprezintă al 3-lea transfer reușit de CFR Cluj în această vară, după cel al atacantului macedonean Marko Gjorgjievski (25 de ani), de la formația Sileks Kratovo (MKD), și al mijlocașul defensiv kosovar Drilon Islami (24 de ani), de la FC Prishtina (KOS). Ambii jucători au sosit în Gruia liberi de contrat.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/06/04/image-853393d8-c370-444c-962e-31adbf11d565.jpeg)
CFR Cluj
Credit imagine: Getty Images
La capitolul plecări, formația clujeană s-a despărțit până în prezent de Daniel Graovac (31 de ani), plecat liber de contract la FCSB, Luka Juricic (28 de ani, liber de contract), Moustapha Name (30 de ani, împrumut expirat), Mihai Popa (24 de ani, împrumut expirat), Flavius Iacob (24 de ani, împrumut expirat) și Alexandru Borbei (22 de ani, împrumut expirat)
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/05/27/image-bd379966-d810-4b59-b8df-2cb3d65c98cc-68-310-310.jpeg)