Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Accidentare groaznică pentru Florin Andone la Galatasaray. Anunțul lui Fatih Terim

Cristian Mihală

Publicat 15/06/2020 la 15:18 GMT+3

Fatih Terim, antrenorul lui Galatasaray, a vorbit despre situația lui Florin Andone, care a suferit o ruptură de ligament încrucișat în partida de duminică seară, pierdută cu 2-0 la Rizespor.

Florin Andone s-a accidentat din nou grav

Credit imagine: Getty Images

Românul de la Galatasaray a intrat pe teren la începutul reprizei a doua din meciul echipei sale din deplasare de la Rizespor, în locul lui Ahmet Yilmaz Calik, dar a părăsit după mai puțin de 25 de minute terenul, după ce s-a accidentat.
Ghinioanele s-au ținut lanț de gruparea cim-bom, care în prima repriză îl pierduse pe portarul Muslera, care și-a rupt piciorul. La final, tehnicianul lui Galata, Fatih Terim, a vorbit despre problemele avute de jucătorii accidentați, confirmând că românul a suferit o ruptură de ligament încrucișat.
"Andone are o sensibilitate în acea zonă, e vorba din nou de ligamentele de la genunchi. Am suferit una dintre cele mai grele lovituri, pentru că și Muslera va lipsi o perioadă îndelungată. Vor fi recuperări de durată, pentru ambii sezonul e încheiat", a spus Fatih Terim, conform hurriyet.com.tr.

Florin Andone se întoarce la Brighton

Vârful român va reveni în Premier League, la Brighton, la capătul acestui sezon. El fusese împrumutat la Istanbul și, după primele evoluții, gruparea cim-bom părea dispusă să achite clauza de reziliere.
Doar că Andone s-a accidentat în toamnă, revenind abia înainte de întreruperea cauzată de pandemie. Ca atare, Galata a decis încă din martie să renunțe la ideea unui transfer definitiv. Lucrurile puteau lua o altă întorsătură, dacă internaționalul nostru ar fi impresionat pe acest final de sezon, dar din păcate s-a accidentat din nou.
Deja se fac speculații privind perioada de recuperare a lui Andone, iar un scenariu lansat de turci presupune că atacantul va putea să joace din nou abia în februarie 2021. Totuși, faptul că are o nouă accidentare atât de gravă într-o perioadă atât de scurtă ar putea să prelungească durata indisponibilității.
Premier League 17 iunie - 21 iunie
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo