Accidentare înfiorătoare la antrenamente pentru un jucător împrumutat de Barcelona! E OUT până în 2025

Sergino Dest, împrumutat de Barcelona la PSV Eindhoven, a suferit o accidentare gravă la un antrenament. Fotbalistul american nu va mai putea juca până anul viitor, având nevoie de o perioadă lungă de recuperare.

Olivier Boscagli of PSV Eindhoven, Sergino Dest of PSV Eindhoven, Donyell Malen of Borussia Dortmund score the 0-1 during the UEFA Champions League eighth final match between PSV Eindhoven and Borussia Dortmund at the Phillips stadium on February 20, 2024

Credit imagine: Getty Images

Internaționalul american Sergino Dest, jucătorul echipei olandeze de fotbal PSV Eindhoven, a suferit o gravă accidentare la genunchi și va fi indisponibil cel puțin până la începutul anului 2025.
În vârstă de 23 de ani, Dest se află sub contract cu clubul spaniol FC Barcelona, care l-a împrumutat în acest sezon la PSV Eindhoven, cu opțiune de cumpărare, dar problemele medicale le-ar putea da olandezilor planurile peste cap.
El a anunțat miercuri pe rețelele de socializare că a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la genunchi, în timpul unui antrenament, urmând să fie supus unei intervenții chirurgicale și va avea nevoie de lungă perioadă de recuperare.
Sergino Dest a înscris două goluri și a oferit șapte pase decisive în 37 de meciuri disputate în acest sezon pentru PSV Eindhoven, liderul campionatului olandez.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo