Primarul General Nicușor Dan a dispus să se facă anchetă de către Corpul de Control la Arena Națională pentru a verifica modul în care s-a ajuns la defectarea acoperișului stadionului.
"Primarul Capitalei consideră inadmisibil ca, pentru acoperișul de pe stadion să nu fi fost cuprins, în niciun contract, mentenanța acestuia", anunță PMB.
Nicușor Dan a a dispus o anchetă a Corpului de Control privind situația de la Arena Națională.
Fotbal
CFR Cluj, OUT în "16-imile" Cupei României! CSU Craiova merge în optimi! Rezultatele zilei
ACUM 7 MINUTE
"Strict legat de cazul de față, de modul în care s-a ajuns la defectarea acestuia, precum și de modul ulterior de gestionare a problemei, Corpul de Control al Primarului va derula în următoarea perioadă o anchetă", transmite Primăria Generală a Capitalei.

Arena Națională va găzdui 4 meciuri de la Euro 2020

Arena Națională este un stadion încadrat de UEFA în categoria 4, cel mai ridicat nivel. Orice partidă din UEFA Champions League și Europa League poate avea loc numai pe o astfel de arenă.
Euro 2020 nu va fi primul eveniment major fotbalistic organizat la Arena Națională. Să nu uităm că la mai puțin de un an de la inaugurare, principalul stadion al țării a găzduit finala Europa League, dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao, fără probleme. O finală de cupă europeană organizată cu succes nu face decât să întărească argumentul că arena este pregătită.
În ultimii opt ani, de când a fost inaugurată Arena Națională, nu au existat probleme de organizare semnificative, iar acest lucru este cel mai important indicator că stadionul este pregătit pentru Euro 2020.
Partidele de la Euro care se vor juca pe Arena Națională
  • 13 iunie - Austria vs Macedonia de Nord (ora 18:00)
  • 17 iunie - Ucraina vs Macedonia de Nord (ora 15:00)
  • 21 iunie - Ucraina vs Austria (ora 18:00)
  • 28 iunie - optime de finală: Locul 1 din grupa F vs Locul 3 din grupa A, B sau C (ora 21:00)

Ce facilități oferă Arena Națională?

În total, 55.634 de persoane încap pe Arena Națională la care se adaugă 3.600 de locuri la VIP și 126 alocate pentru presă (care pot crește în caz de nevoie până la 548).
Spectatorii se pot folosi de 360 de toalete și există și celebrul acoperiș retractabil, care poate fi deschis și închis în doar 15 minute. Cel care acum s-a stricat.
Pentru cei care vin cu mașina există 2.100 de locuri de parcare.
Se părea că emoții ar putea să existe doar în ce privește starea gazonului, având în vedere toate eșecurile din trecut. E greu de înțeles cum nu s-a putut o găsi o soluție în toți acești ani care să funcționeze pe termen lung, având în vedere că există numeroase stadioane în lume care nu au probleme cu gazonul.
Cu siguranță acoperișul va fi reparat în timp util, astfel că elementele necunoscute în ceea ce privește organizarea Euro 2020 rămân în mare parte în afara stadionului: cum va face față aeroportul, transportul în comun, terasele (în special din centrul vechi), hoteluri etc.
Documentarul "Loving Maradona" va fi difuzat pe Eurosport 1 luni seară, de la ora 0:00, după partida de Premier League dintre Chelsea și West Ham. Documentarul va putea fi urmărit și marți, de la ora 16:00, tot pe Eurosport 1.
https://i.eurosport.com/2020/12/18/2957487.jpg
Premier League
"E în ADN-ul echipei mele!" Tuchel, avertisment pentru Guardiola înainte de Chelsea – Man City
ACUM 2 ORE
Premier League
Lukaku, implicat în lupta împotriva rasismului! "Nu o fac doar pentru mine!" Ce plan are fotbalistul
ACUM 2 ORE