Eurosport
Adrian Mutu împlinește 42 de ani! O carieră formidabilă pentru fostul mare atacant român
De
Publicat 08/01/2021 la 06:36 GMT+2
Adrian Mutu a ajuns la vârsta de 42 de ani, fiind în prezent selecționerul naționalei de tineret a României. Unul dintre cei mai talentați jucători ofensivi pe care țara noastră i-a avut, cu potențial de câștigător al Balonului de Aur, acesta a devenit unicul fotbalist român care a marcat peste 100 de goluri în campionatul din Italia.
Adrian Mutu
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Valentin Nicola
Adrian Mutu a fost supranumit “Il Fenomeno” pe când juca în Serie A de către fanii Fiorentinei, renumele său reflectând valoarea incontestabilă pe care jucătorul născut în Pitești a avut-o. Plecat la Dinamo de la clubul pentru care a evoluat încă din perioada junioratului, FC Argeș, a atras instantaneu privirile marilor forțe europene, după doar un sezon sub culorile echipei din București în care a marcat 22 de goluri.
Versatil, incisiv și cu adevărate calități de “trequartista” a semnat cu Inter Milano în 1999, pentru care a evoluat în 10 partide marcând 4 goluri. Lipsa de experiență la nivel înalt și-a spus cuvântul, ajungând apoi la Verona pentru 2.5 milioane de euro. În cele două sezoane petrecute acolo, Adi Mutu a marcat de 17 ori în 57 de partide, însă clasările slabe ale clubului în campionat, locul 15, respectiv 14, îl determină pe acesta să se transfere la Parma în schimbul a 10 milioane de euro.
Adrian Mutu a bifat transferul carierei la Chelsea
Suma de transfer, una extrem de însemnată pentru acea vreme, a fost imediat justificată de Mutu, care în unicul sezon la “cruciați” a calificat-o pe Parma în Cupa UEFA, fiind numit căpitan și datorită celor 18 goluri marcate. Jucătorul născut pe 8 ianuarie 1979 la Călinești face marele pas al carierei atunci când Chelsea virează 22.5 de milioane euro în contul italienilor pentru a-și asigura semnătura sa.
Pe Stamford Bridge, debutul a fost unul de excepție pentru Adrian Mutu, însă după schimbarea de antrenor a lui Ranieri cu Mourinho timpul de joc al românului la echipă a fost redus. Certurile între cei doi s-au accentuat, iar totul s-a "rupt" în toamna lui 2005 când, după un test doping pozitiv, Chelsea i-a încheiat contractul.
Pe 12 ianuarie 2005, Mutu a revenit în fotbal, la Juventus, dar și-a reluat activitatea abia în luna mai, atunci când suspendarea sa de 7 luni a expirat, într-un meci contra celor de la Cagliari. Sezonul următor, acesta se impunea ca și titular la echipă, reușind 11 goluri, dar toată munca sa a fost anulată atunci când lui Juve i-au fost retrase 2 titluri în scandalul Calciopoli. Juventus a fost retrogadată în Serie B, iar toate vedetele echipei au ales să plece, soluția găsită de Mutu fiind transferul la Fiorentina în schimbul a 8 milioane de euro.
Mutu a devenit o legendă la Fiorentina
A urmat o perioadă de grație în care a cucerit “Guerin d’Oro" în 2007, premiul pentru cel mai bun fotbalist al anului în Serie A, iar prețul său a explodat pe piața transferurilor. Mutu a jucat 5 sezoane în tricoul “viola” și a marcat de 70 de ori în 143 de apariții, devenind o legendă a clubului. Atacantul român a fost desemnat cel mai bun jucător al clubului în ultimii 20 de ani, având și un loc în “cel mai bun 11 all-time” al formației italiene.
În anul 2011, cariera lui Mutu se afla deja pe o pantă descendentă din cauza vârstei, românul trecându-și în CV echipe precum Cesena, Ajaccio, Petrolul sau Pune City, înainte de a se retrage la ASA Târgu Mureș, în 2016. În 439 de apariții pentru echipele de club, Adrian Mutu a marcat 160 de goluri, bifând o carieră de excepție mai ales într-un campionat extrem de dificil precum Serie A.
La nivel de națională, Mutu l-a egalat pe Gheorghe Hagi la numărul de goluri, ambii cu 35, însă nu a avut niciodată anvergura sau inflența “Regelui” în cadrul echipei. A evoluat la două turnee finale, Euro 2000 și Euro 2008, și a ratat de fiecare dată calificarea la Cupa Mondială. Într-adevăr, talentul său fulminant nu a fost echilibrat de o generație pe măsură, parte și a unui declin din partea fotbalului românesc.
Adrian Mutu, la nivelul său maxim, a fost de neoprit, modelat pe filozofia din Italia, a scris istorie în Serie A și a marcat peste 100 de goluri, fiind unul dintre cei mai talentați, intuitivi și tehnici jucători din istoria fotbalului românesc.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo