Adrian Șut, în vizorul unei echipe din Italia! Unde ar putea ajunge internaționalul român

Foarte probabil, Adrian Șut o va părăsi pe Al-Ain în vară. Acesta a fost ofertat deja de FCSB, dar nu are de gând să revină în România și ar putea face pasul spre un campionat puternic, Serie A! Frosinone, echipă aproape de promovarea în primul eșalon italian, ia în considerare împrumutul mijlocașului român.

Adrian Șut

Credit imagine: Getty Images

În iarnă, Adrian Șut a hotărât să ia drumul petrodolarilor, părăsind-o pe FCSB și semnând cu Al-Ain. Treptat, mijlocașul de 27 de ani a ieșit din rotație, iar în două dintre precedentele meciuri a bifat doar câte un minut pe teren, în vreme ce la confruntarea cu Al Bataeh nici măcar nu a prins lotul.
Având în vedere situația sa, conducerea campioanei României a început să spere că ar putea să îl răscumpere, însă fotbalistul a refuzat din start o eventuală revenire în SuperLiga, considerând că un astfel de transfer ar reprezenta un pas înapoi.
Probabil, el va pleca totuși în vară de la Al-Ain și are șanse să facă un salt important în carieră, deoarece o formație aflată aproape de promovarea în Serie A se interesează de serviciile sale.

Frosinone se interesează de situația lui Adrian Șut

Conform GSP, mai multe echipe din Italia îl monitorizează pe Adrian Șut, iar printre acestea se numără Frosinone. Deocamdată, clubul din regiunea Lazio nu a înaintat o ofertă, mijlocașul român fiind doar una dintre posibilele ținte.
Dacă gruparea italiană va decide să îl aducă pe fotbalist, cel mai probabil va fi vorba despre un împrumut, având în vedere că arabii de la Al-Ain ar dori să încaseze mai multe milioane de euro în cazul unui transfer definitiv. Oricum, negocierile ar putea începe abia după ce formația respectivă va reuși promovarea în Serie A.
În acest moment, Frosinone ocupă poziția secundă în clasament, cu 78 de puncte, având un avans de trei lungimi față de Monza, cu o singură rundă rămasă de disputat. Echipa va fi sigură de revenirea pe prima scenă a fotbalului italian cu cel puțin o remiză în ultima etapă, când va primi vizita celor de la Mantova, ocupanta locului 10.
În vârstă de 27 de ani, Adrian Șut a debutat în fotbal la ASA Târgu Mureș, trecând mai apoi pe la Unirea Jucu, Pandurii Târgu Jiu și Academica Clinceni, înainte să ajungă la FCSB, echipă pentru care a intrat în premieră pe teren în toamna anului 2020.
Internaționalul român cu opt selecții în echipa națională a marcat 16 goluri și a oferit 14 pase decisive în cele 212 meciuri pe care le-a jucat pentru FCSB. El este cotat la 3.8 milioane de euro pe Transfermarkt.
  • Un gol în 11 partide a înscris până acum Adrian Șut pentru Al Ain.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo