Adversara unui român e cea mai slabă echipă din Europa! Un singur punct în 24 de etape și doar 5 goluri marcate

Toate campionatele din Europa se apropie de partea finală a sezonului, însă în câteva dintre ligi există încă echipe care nu au cunoscut gustul victoriei. Mai exact, 4 formații din Europa nu au câștigat până acum în acest sezon, iar una dintre ele stă cel mai rău, cu doar un punct în 24 de etape și un golaveraj dezastruos.

Cânu, în "Fotbalul - Povestea mea": "La primul antrenament, la Timișoara au venit 10 mii de oameni"

Sursa video: Eurosport

La câteva luni după reluarea campionatelor din Europa, 4 echipe de pe continent traversează un sezon de coșmar, greu de imaginat la acest nivel, însă una dintre ele o duce cel mai rău.
În prima ligă din Cipru, formația Paralimni, adversară a lui Vlad Dragomir (Pafos) a ajuns într-o situație critică. După 24 de etape disputate în actualul sezon al campionatului de pe "Insula Afroditei", echipa reușit să câștige un singur punct. Acesta a venit în urma unei remize, 1-1, obținută în deplasare contra celor de la Olympiakos Nicosia, în etapa a șasea.
Restul partidelor s-au încheiat cu înfrângeri, nu mai puțin de 23, multe dintre ele la diferențe clare de scor. Golaverajul este, de asemenea, unul grătiro: doar 5 goluri marcate și 59 încasate în 24 de meciuri, un bilanț care explică poziția din clasament.
Situația nu s-a îmbunătățit nici în 2026. În cele nouă confruntări din acest an, Paralimni a înscris o singură dată.
Citește și:

Paralimni, cea mai slabă echipă din Europa în acest sezon

În clasamentul intern din Cipru, echipa ocupă ultimul loc, la 22 de puncte în spatele penultimei clasate, Ethnikos Achnas, care are 23 de puncte. În aceste condiții, retrogradarea pare aproape inevitabilă.
În partea superioară a ierarhiei, campioana en-titre, Pafos FC, formație pentru care evoluează românul Vlad Dragomir, ocupă poziția a patra, cu 45 de puncte, la zece lungimi de liderul Omonia Nicosia.
Paralimni nu este singura formație primele ligi din Europa fără victorie. Shkupi (Macedonia) a strâns tot un singur punct, dar are 3 meciuri mai puțin jucate decât ciprioții și un golaveraj asemănător (12-65).
De asemenea Esperanca (Andorra) și Ararat Yerevan (Armenia) nu au câștigat vreun meci în acest sezon, dar au strâns mai multe puncte din egaluri: 4 puncte, respectiv 3.
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică, de la ora 20:45, pe Eurosport 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo