Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Yasin Hamed de la Sepsi, debut în naționala Sudanului! "Tot stadionul îmi striga numele"

Cosmin Cioboata

Publicat 14/11/2019 la 11:50 GMT+2

Yasin Hamed (20 de ani), jucătorul român de la Sepsi a debutat miercuri seară în preliminariile Cupei Africii pe Națiuni.

yasin hamed

Credit imagine: Eurosport

Hamed este născut în Bihor, dar tatăl său este din Sudan, așa că dobândirea cetățeniei nu a fost o problemă pentru tânărul atacant. A învățat fotbal la Liberty Salonta, apoi a mai trecut pe la LPS Bihorul și ASA Târgu Mureș. Yasin a debutat în Liga 1 la 16 ani pentru ASA. La 18 ani a semnat cu CFR Cluj, dar nu a reușit să se impună în lotul lui Dan Petrescu. După șase luni pe tușă, Hamed a mers la Sepsi, unde a devenit titular.
Atacantul de 20 de ani a înscris 5 goluri în tricoul lui Sepsi în 48 de apariții. Acesta a declarat de mai multe ori că și-ar dori să evolueze pentru România, țara sa natală, dar până la urma a ales naționala Sudanului.
yasin hamed
Sursa: facebook.com/yasin.hamed.5
Hamed spune că a fost primit ca o vedetă în Sudan. Motivul este că un fotbalist dintr-o primă ligă a Europei reprezintă o noutate pentru Sudan, națională care mai are un fotbalist la Tottenham U23 și unul care evoluează în liga a șasea din Olanda.
Pentru Yasin Hamed urmează partida cu Africa de Sud, favorita grupei, alături de Ghana. Naționala din Sudan (locul 128 mondial) a fost prezentă ultima dată la Cupa Africii în 2012.
Fotbalistul care a jucat 30 de minute în victoria Sudanului cu Sao Tome and Principe (4-0) a povestit pentru Prosport cum s-a simțit experiența primului său meci pentru Sudan.
  • Yasin, cum a fost debutul pentru naționala din Sudan?
Am jucat 25-30 de minute. A fost prea frumos. Nu mă așteptam. Tot stadionul cânta „Yasin Hamed”. Au fost vreo 15.000 – 17.000 de oameni. Când am intrat în teren simțeam că mi s-a făcut „pielea de găină”.
  • Care este legătura ta cu Sudanul?
Tatăl meu este de aici. A fost la facultate în București, a cunoscut-o pe mama și a rămas aici. Pentru mine este prima dată când vin. Am acceptat pentru că m-au convocat primii. Dacă erau speranțe să joc în naționala României aș fi ales România.
  • Cum te-au primit oamenii de acolo?
Foarte bine. Când am intrat tot stadionul îmi striga numele. Simțeam că mi se face „pielea de găină”. Când am ajuns în aeroport m-a așteptat de la scara avionului o mașină. Am fost dus la zona VIP, am mâncat și a venit altă mașină care m-a dus la hotel. Pașaportul l-am primit direct la hotel.
yasin hamed
Sursa: facebook.com/yasin.hamed.5
  • Cât de mândru a fost tatăl tău?
Tata era foarte fericit. Îl luau pe umeri pe aici. Au fost mai mulți membri din familie. Nu mă așteptam să fie așa. Stadionul aplauda și încă de la încălzire îi cerea antrenorului să intru în teren. La final au sărit gardul, au intrat pe teren. Poliția era lângă mine să pot să ajung la vestiar. Când am ieșit din vestiar erau afară vreo sută de oameni. N-am putut să intru în autocar, au intrat și acolo după mine. Nu-mi vine să cred. Am vrut să fac poze cu toată lumea, dar nu am reușit. Jur că nu credeam că va fi așa ceva.
  • De unde această „isterie” creată în jurul tău? S-a vorbit de tine în presă, înainte?
Da, s-a vorbit foarte mult și sunt primul jucător din Europa care joacă pentru Sudan, din câte știu.
  • Țara cum este? Îți place?
Aici am venit pentru fotbal. Nu mă interesează decât fotbalul. Multă lume mi-a spus că e un lucru foarte bun pentru mine să joc în Cupa Africii, care este o competiție renumită.
  • Ai mai văzut meciuri ale naționalei din Sudan? Cum e fotbalul acolo?
Sincer nu prea mă uitam. Am văzut câteva meciuri din campionat. Este puțin mai dur fotbalul aici. Dacă ai un pic de viteză și tehnică poți să ieși în evidență.
  • Am înțeles că ai și primit o ofertă, de la Al Hillal, din Qatar
De când am venit sunt foarte mulți scouteri din zona Golfului care m-au căutat. Am ofertă și de la Al Hillal de aici din Sudan. Eu îmi doresc, în primul rând, să joc în Europa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo