Alexandru Albu și-a găsit echipă, după despărțirea de Rapid! Va încasa un salariu de 4 ori mai mare
Publicat 22/08/2024 la 12:55 GMT+3
Alexandru Albu s-a despărțit de Rapid la finalul sezonului trecut, la final de contract, iar o perioadă nu s-a mai aflat nicio veste despre el. Mijlocașul de 31 de ani a semnat recent cu Al Hazem, formație din Liga a 2-a din Arabia Saudită, unde va încasa un salariu de 4 ori mai mare decât în Giulești.
Alexandru Albu, Andrei Borza (Rapid)
Credit imagine: Facebook
Alexandru Albu a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Rapidului în ultimii 3 ani, dar în timpul sezonului trecut a căzut în abatere și aventura sa din Giulești s-a terminat. După eșecul de la Iași din primăvară, mijlocașul a fost surprins într-un club de noapte și a fost exclus din lot de șefii clubului.
Contractul lui Albu cu Rapid a expirat la finalul stagiunii trecute și nu i-a fost oferită prelungirea, astfel că jucătorul a fost liber să-și caute echipă. Aproximativ două luni nu a apărut nicio informație despre viitoarea destinație a mijlocașului, dar acesta a luat drumul Arabiei Saudite.
El a semnat cu Al Hazem, formație care a retrogradat din prima ligă a Arabiei Saudite, după ce a terminat pe ultima poziție. Albu a fost prezentat oficial de clubul din Golf, iar miercuri seara a și debutat în tricoul noii formații, în remiza cu Ohod din prima etapă a noului sezon.
Alexandru Albu, salariu uriaș în liga a 2-a din Arabia Saudită
Chiar dacă din punct de vedere sportiv e un pas înapoi în carieră, Albu a dat o adevărată lovitură financiară prin mutarea în Arabia Saudită. Românul va avea un salariu lunar de 50.000 de €, de 4 ori mai mult decât încasa la Rapid. La 31 de ani, mijlocașul a preferat să-și asigure viitorul într-un campionat modest, dar cu ceva noroc va reveni repede în elită. Dacă Al Hazem va promova, Albu va avea ocazia să se dueleze cu multitudinea de staruri din prima ligă saudită.
Alexandru Albu a început fotbalul profesionist la Unirea Urziceni și a jucat numai în România până în acest an. La Rapid a ajuns în 2021, de la Concordia Chiajna, sub formă de împrumut. Un an mai târziu giuleștenii l-au cumpărat definitiv pentru numai 150.000 de € și în scurt timp a devenit o piesă de bază în echipă, indiferent de cine a fost pe bancă. În toamna lui 2021, mijlocașul a bifat singura selecție la naționala României, în amicalul pierdut de tricolori în Germania (1-2), când Mirel Rădoi era selecționer.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo