Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kayserispor - Bașakșehir 2-0. Alibec a reușit dubla într-un meci perfect făcut de trupa lui Petrescu

Cosmin Cioboata

Actualizat 19/01/2021 la 17:04 GMT+2

Denis Alibec a deschis scorul în meciul Kayserispor - Istanbul Bașakșehir, în etapa a 20-a din campionatul Turciei. Atacantul român a adus în avantaj formația pregătită de Dan Petrescu în minutul 42, după o pasă oferită de Campanharo.

Denis Alibec

Credit imagine: Getty Images

FINAL. Kayserispor a obținut prima victorie cu Dan Petrescu pe banca tehnică. Denis Alibec a adus cele 3 puncte în meciul cu campioana en-titre din Turcia, Istanbul Bașakșehir, grație unei "duble" superbe.
În urma succesului din această după-amiază, Kayseri a urcat pe 17 în Super Lig, prima poziție care asigură salvarea de la retrogradare.
Min 78. GOOOOOL Denis Alibec. Atacantul român a bifat "dubla" pentru Kayserispor în minutul 78, după ce a driblat portarul.
Denis Alibec a spart în sfârșit "gheața" și a marcat primul său gol la Kayserispor, echipa care l-a transferat în toamnă de la Astra Giurgiu.
Atacantul de 30 de ani a avut nevoie de instalarea lui Dan Petrescu pe banca tehnică a turcilor pentru a opri "seceta" din fața porții.

Alibec a marcat primul gol pentru Kayserispor, formația pregătită de Dan Petrescu

Alibec a deschis scorul în partida dintre Kayserispor și Istanbul Bașakșehir, campioana Turciei, în runda cu numărul 20 din Super Lig. Atacantul român a fost servit de Campanharo, a sprintat de la jumătatea terenului și a finalizat cu un șut la colțul lung, lângă bară.
Meciul din această după-amiază, cu Bașakșehir, este al doilea disputat de Kayserispor cu Dan Petrescu la cârmă. În prima partidă, din weekend, Kayseri a fost învinsă de Gaziantep, scor 1-2, iar Alibec nu a jucat deloc din cauza unei accidentări.
Denis Alibec a avut nevoie de 11 apariții pentru a marca primul său gol în tricoul lui Kayseri.
Înaintea etapei a 20-a, Kayserispor se afla pe locul 18 în Turcia, la 3 puncte sub linia retrogradării.
Echipele de start:
  • Kayserispor: Dogan Alemdar - Kvrzic, Săpunaru, Kolovetsios, Behich - Attamah, Avramovski, Campanharo - Lennon, Henrique, Alibec
  • Bașakșehir: Gunok - Pereira, Duarte, Ponck, Kaldirim - Tekdemir, Kahveci, Turuc, Aleksic - Giuliano, Demba Ba
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo