Aflat ultima oară la cârma lui Juventus (2014-2019), Allegri a anunțat că își va lua un an de pauză după despărțirea de "Bătrâna Doamnă", "ca să-și încarce bateriile și să se preocupe mai mult de viața personală".
Tehnicianul italian s-a ținut de cuvânt și n-a mai avut vreun contact cu lumea fotbalului în toată această perioadă. Acum însă, "concediul" său a expirat, iar fostul antrenor al lui Juve este pregătit să revină în sportul care i-a adus atâtea bucurii.
Jurnaliștii italieni au aflat și numele echipei la care Allegri ar putea ajunge în următoarea perioadă: Paris Saint-Germain. Potrivit sursei citate, campioana din Ligue 1 este destinața favorită a managerului de 52 de ani.
Romanian Liga I
Căderea incredibilă a lui Dinamo! Are a doua cea mai slabă apărare a Europei
ACUM 14 MINUTE

PSG, destinața favorită a lui Allegri

Valoarea atacanților lui PSG și cultura fotbalului francez reprezintă principalele elemente care îl atrag pe Allegri când vine vorba despre un transfer la formația din Paris. Leonardo, directorul sportiv al lui PSG, apreciază enorm stilul tactic impus de Allegri.
Cu toate acestea, numirea sa pe banca francezilor nu se anunță deloc ușoară, ținând cont de rezultatele excelente pe care Thomas Tuchel, actualul antrenor al echipei, le-a înregistrat în ultima vreme. Contractul germanului expiră abia în 2021, iar o întrerupere a înțelegerii i-ar costa pe șeicii PSG-ului aproximativ 10 milioane de euro, sumă greu de acoperit în această perioadă în care fotbalul este afectat de pandemie.

Allegri, de 6 ori campion în Serie A

De-a lungul carierei, Allegri le-a pregătit pe Anglianese, SPAL, Grosseto, Sassuolo, Cagliari, Milan și Juventus. Tehnicianul de 52 de ani și-a trecut în palmares 13 trofee, printre care 6 titluri în Serie A (5 cu Juventus și 1 cu Milan). Pe banca "bianconerilor", Allegri a bifat și două finale de Champions League, ambele pierdute împotriva unei echipe din La Liga: în 2015 contra Barcelonei, iar în 2017 în fața lui Real Madrid.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Romanian Liga I
Ce l-a surprins pe Reghecampf în meciul cu Dinamo: "M-am gândit că se vor mobiliza"
ACUM O ORĂ
Fotbal
Rezumatul partidei Crystal Palace - Brighton 1-1. Oaspeții au luptat până la ultima fază
ACUM 8 ORE