Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Analiză Eurosport | Comparație dintre echipa galatică a Realului și actualul lot de la PSG

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 05/12/2021 la 07:42 GMT+2

PSG vrea să copieze modelul Realului galactic și să cucerească fotbalul european cu o armată de vedete. Parizienii au investit enorm, dar deocamdată echipa nu pare să dea semne de închegare. Din punct de vedere al marketingului, PSG este la nivelul Realului galactic creat de Perez, dar ca performanțe doar timpul ne va demonstra dacă poate umple vitrina cu trofee importante.

Lionel Messi, Kylian Mbappé und Neymar (v.l.)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Radu Florea
La începutul anilor 2000 Floretino Perez a creat prima echipă galactică, aliniind în primul 11 fotbaliști precum Ronaldo, Zidane, Beckham, Figo, Raul. Deși Real Madrid avea cele mai mari superstaruri în atac, problemele în ceea ce privește mijlocașii și fundașii s-au resimțit atunci când vine vorba de competitivitatea la nivelul Ligii Campionilor. Povestea pare să se repete și la PSG, echipă cu un atac stelar, dar care este deficitară pe faza defensivă.
În anul 2002 Real Madrid cucerea Liga Campionilor la capătul unei finale foarte echilibrate disputate împotriva lui Bayer Leverkusen. Golul de generic al lui Zidane a adus victoria pentru madrileni în acea finală. Chiar dacă "galacticii" aveau în atac fotbaliști precum Raul, Zidane, Morientes sau Figo, succesul din Liga Campionilor a fost influențat și de fotbaliștii foarte buni pe care Real îi avea pe faza defensivă. Fernando Hierro era unul dintre cei mai buni fundași ai acelor vremuri, căpitanul Realului și predecesorul lui Ramos, care, alături de Ivan Helguera, Roberto Carlos, Michel Salgado și Iker Casillas formau una dintre cele mai bune apărări din lume. Claude Makelele a părut să fie omul determinant din fața apărării care a adus echilibrul acelei echipe, un echilibru necesar într-o echipă cu atât de mulți jucători ofensivi. Însă, după cucerirea Champions League din 2002, Real Madrid i-a achiziționat pe Ronaldo și Beckham în 2002, respectiv 2003. Chiar dacă madrilenii își întăriseră zona de atac prin aducerea altor 2 vedete, pierderea lui Makelele și Hierro s-a dovedit a fi determinantă pentru galactici în lupta pentru cucerirea unei noi Ligi a Campionilor. Doar în 2003 Real a mai avut un parcurs bun în Champions League, ajungând până în semifinale, acolo unde a fost eliminată de Juventus.
Nedved, într-un Real Madrid - Juventus, în 2003
După sezonul 2002/2003, Real l-a vândut pe Makelele la Chelsea și pe Hierro la Al-Rayyan. Achiziționarile lui Gravesen de la Everton, Woodgate de la Newcastle sau Owen de la Liverpool nu au adus rezultatele așteptate. În perioada 2002-2006, Real a cucerit doar un campionat și o Supercupă a Spaniei. Pe lângă faptul că madrilenii n-au reușit să obțină performanțe mai mari decât echipa care-i avea pe Makelele și McManaman, "galacticii" nici n-au putut păstra o continuitate în cucerirea trofeelor importante, fiind eliminați în Liga Campionilor de Juventus în două rânduri, Monaco și Arsenal. Fotbaliștii precum Woodgate, Gravesen, Raul Bravo, Pavon nu s-au ridicat la nivelul lui Makelele și Hierro, demonstrându-ne că într-o echipă plină de vedete în zona de atac, ai nevoie de niște vedete și pe fază defensivă pentru a putea fi cu adevărat competitiv.
Citește și:
Istoria se repetă odată cu noua echipă galactică a lui PSG
La fel cum Real ne-a dovedit că nu poți câștiga Champions League numai cu ajutorul vedetelor, PSG pare să repete greașeala făcută de madrileni în urmă cu două decenii și să continue un pacurs slab început sezonul trecut, în ciuda faptului că în atac îi are pe Messi, Mbappe, Neymar.
Pe lângă faptul că Messi, Mbappe și Neymar sunt jucători care coboară foarte rar în apărare, iar atunci când vin în ajutorul fundașilor nu o fac foarte bine sau își irosesc energie atât de necesară fazei de atac, parizienii au mulți fotbaliști care nu se ridică la nivelul unei echipe demne de a câștiga Liga Campionilor. Momentan Hakimi nu a confirmat într-un sistem cu 4 fundași, el având evoluții foarte bune la Dortmund și Inter atunci când a evoluat într-un sistem cu 3 fundași, având o libertate mult mai mare de mișcare în flancul drept, iar Ramos pare un jucător a cărui carieră se apropie de final, fiind mult mai predispus la accidentări decât în trecut. O primă problemă a echipei lui Pochettino este că nu știm cum Hakimi și Ramos – doi fundași de clasă mondială – se vor adapta la PSG, iar cea de-a doua problemă este reprezentată de faptul că parizienii au fotbaliști precum Danilo Pereira, Diallo, Dagba, Ander Herrera sau Paredes, care, chiar dacă poate sunt mai buni decât Gravesen, Pavon sau Raul Bravo, nu par să aibă calitățile necesare pentru a o ajuta pe echipa din Paris să câștige Liga Campionilor și să suplinească lipsa aportului defensiv din partea atacanților lui PSG.
Va reuși PSG să cucerească Champions League cu această echipă? După rezultatele mai puțin convingătoare pe care parizienii le-au avut în ultimul an și după nenumăratele probleme ale lui Tuchel și Pochettino cu starurile lui PSG, pare greu de crezut că acest lot al echipei franceze se poate ridica la nivelul mult așteptat și să cucerească Liga Campionilor, un trofeu atât de mult dorit de șeicii care patronează echipa din Paris.
Cine ar câștiga acest duel virtual?
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Program transmisiuni Premier League, etapa 15
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo