Articol scris de Romeo Ene
Vom analiza ce s-a întâmplat cu ei şi de ce nu îşi găsesc contracte. Toţi au antrenat în 2020 sau anul acesta, dar momentan sunt liberi de contract, în situaţii diferite, evident.

COSMIN OLĂROIU, ANTRENOR ÎN ASIA DIN 2007

Premier League
Arsenal, cel mai neașteptat transfer! Arteta a confirmat: "Suntem în discuții cu el"
ACUM 12 MINUTE
Cosmin Olăroiu este un antrenor care a profesat în ultimii 14 ani în Asia, câştigând trofee în Arabia Saudită sau China. Ca jucător, Olăroiu nu a avut performanțe notabile, dar ca antrenor a câștigat campionatul și Supercupa României cu FCSB, ambele în 2006, și a calificat echipa în semifinalele Cupei UEFA. Datorită acestor performanţe, numele lui Olăroiu a fost vehiculat ca un posibil selecţioner al naţionalei României de foarte multe ori în ultimii ani.
Pe 23 august, Cosmin Olăroiu reușește să califice o echipă românească în grupele Champions League după o pauză de 10 ani (performanță reușită de FCSB). Perioada sa din Asia a fost întreruptă în 2011, atunci când s-a înţeles cu fosta sa echipă, FCSB, doar pentru 3 etape însă. A reuşit să câştige Cupa României în 2011, dar a revenit în Asia, la formaţia Al Ain. Totuşi, 2021 este un an care nu a început extraordinar de bine pentru Olăroiu.
Ultimul său angajament a fost în China, la Jiangsu Suning, acolo unde a reuşit o performanţă notabilă, câştigând campionatul pentru prima oară în istorie în sezonul trecut pentru echpa din China, iar nimic nu a prevăzut problemele care vor fi la echipă în acest sezon.Clubul a avut, însă, foarte mari probleme financiare, acesta fiind motivul ‘’rupturii’’ dintre cele 2 părţi.
Clubul din China fost nevoit să își schimbe și numele, din’’Jiangsu Suning” în ’’Jiangsu FC”, din cauza unei noi reguli impuse de Federația Chineză. Denumirile corporațiilor nu mai au voie să apară în denumirile oficiale ale cluburilor de fotbal. Și emblema formației a fost modificată. Într-un final, echipa s-a desfiinţat.Astfel, Olăroiu a ales să plece din China şi să-şi găsească un nou angajament, probabil tot în Asia, activând acolo cel mai mult în ultimii 14 ani.

RĂZVAN LUCESCU, DEMIS DE LA AL HILAL

Răzvan Lucescu, un alt antrenor care a antrenat în ultima perioadă în Golf, a stat pe banca lui Al Hilal din 2019 până la începutului lui 2021, atunci când a fost demis. Din iunie 2004, a fost antrenorul principal al Rapidului, cu care a ajuns în sferturi de finală ale Cupei UEFA în sezonul 2005-2006. Înainte de experienţa pe banca saudiţilor, Lucescu Jr. a antrenat-o pe PAOK Salonic, unde a fost extrem de apreciat de conducere şi suporteri. Asta deoarece el a reuşit să cucerească titlul cu grecii după o pauză de 34 de ani. Anterior, el reuşise să câştige şi Cupa Greciei.
Următoarea destinaţie a lui Răzvan Lucescu a fost Al Hilal, o echipă mare din acea zonă, acolo unde a reuşit alte performanţe extraordinare. În noiembrie 2019, el a câştigat primul titlu continental, Liga Campionilor Asiei, cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continentul vecin.
Răzvan Lucescu a realizat o triplă istorică la Al Hilal (campionat, cupă și Liga Campionilor Asiei), dar aventura tehnicianului român s-a încheiat după o serie de rezultate slabe în 2021. Momentan, fostul antrenor al Rapidului este liber de contract şi nu se grăbeşte să-şi găsească un angajament, fiind un antrenor dorit de multe echipe datorită performanţelor pe care le-a realizat de-a lungul carierei de antrenor.
‘’Nu m-aş întoarce acum în fotbalul românesc. Vreau să rămân în fotbalul din străinătate cât mai mult timp, după mă voi întoarce, dar acum nu mă gândesc. Nu am de gând să ştiu unde voi merge şi nu voi şti nici în următoarele 3-4 săptămâni. Intenţia mea e ca până în vară să nu merg nicăieri, dar zic de aceste 3-4 săptămâni pentru că îmi pun şi eu lucrurile mai bine la punct. Sunt un antrenor destul de complicat, am nevoie de timp de adaptare, nu sunt genul de antrenor să am inspiraţie de moment, eu am nevoie de timp de lucru.’’, a spus Lucescu la Radio Gold FM după experienţa din Arabia Saudită, acolo unde a adunat 46 de victorii, 15 egaluri şi 11 eşecuri.

MARIUS ŞUMUDICĂ, ANTITEZĂ LA 2 ECHIPE DIN TURCIA

Marius Şumudică a avut parte în acest sezon de 2 experienţe total opuse în Turcia. Dacă la Gaziantep a obţinut rezultate foarte bune, fiind la un moment dat în top 3, la Rizespor a înregistrat o serie de rezultate slabe, care au condus către plecarea antrenorului român din Turcia.
Plecat de la Gaziantep din cauza unor neînţelegeri cu conducerea, deoarece Şumudică era nemulţumit de unele aspecte de ordin financiar, el a semnat la câteva zile cu Rizespor, acolo unde nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor din perioada petrecută la cealaltă echipă din Turcia.Marius Șumudică a debutat pe banca lui Rizespor pe 30 ianuarie, când a fost învins de Fenerbahce, scor 0-1. Au urmat de atunci alte trei înfrângeri, 1-2 cu Alanyaspor, 0-2 cu Erzurum și 1-2 cu Kayserispor, și trei remize, 1-1 cu Kasimpașa și Ankaragucu și 0-0 cu Sivasspor.
"Poate că o schimbare pe banca tehnică va fi benefică echipei. Există disensiuni între mine și echipă. Mi-a provocat foarte mult stres acest lucru. E vina mea că am luat o echipă în plin campionat, e doar vina mea.
Prezint scuzele mele suporterilor și țin să mulțumesc conducerii, care a avut încredere în mine și în staff-ul meu. Am ajuns la capătul drumului aici, sunt neînțelegeri, nu vreau să-mi pun viața în pericol’’, a declarat Marius Șumudică după ultimul meci pe banca lui Rizespor.
Recent, s-a vehiculat faptul că Şumudică ar putea ajunge pe banca lui Kasimpaşa, însă regulamentul nu i-ar permite să antreneze o a 3-a echipă în acest sezon competiţional. Tehnicianul român a fost declarat antrenorul anului 2020 în Turcia, datorită parcursului pe care l-a avut pe banca lui Gaziantep, acolo unde evoluează Alexandru Maxim şi Alin Toşca.

LAURENŢIU REGHECAMPF, LIBER DE CONTRACT DIN OCTOMBRIE

Fostul antrenor al FCSB-ului, Laurenţiu Reghecampf, a rămas liber de contract încă din luna octombrie, atunci când şi-a dat demisia de la Al Wasl. Precum Olăroiu sau Răzvan Lucescu, Reghecampf a antrenat în Golf o bună perioadă de timp de-a lungul carierei de antrenor, după ce a plecat din România.
Laurențiu Reghecampf a plecat de la Al Wasl după o înfrângere usturătoare în fața echipei lui Daniel Isăilă. Reghe a avut un parcurs foarte bun în România. Cu Laurențiu Reghecampf pe bancă, FCSB a cucerit de două ori titlul de campioană a României în sezoanele 2012-2013, 2013-2014 și Supercupa României în 2013.
Cu el antrenor, bucureştenii au reuşit să o elimine pe Ajax la loviturile de departajare în şaisprezecimile Europa League, fiind eliminaţi ulterior de Chelsea. După experienţa din România, Reghecampf le-a antrenat pe Al Hilal şi Litex Lovech, revenind în România pentru a o pregăti din nou pe FCSB, acolo unde nu a mai obţinut aceleaşi performanţe.
Reghecampf a condus-o pe Al Wasl în 62 de meciuri, înregistrând 25 de victorii, 11 remize și 26 de înfrângeri. Conform gsp.ro, Reghe a demisionat pentru că șefii nu i-au dat bani de transferuri pe care i-au promis înainte de începerea campionatului. Antrenorul român le-a spus conducătorilor că nu poate obține performanță și nu se poate bate pentru trofee cu jucători fără experiență și aduși de la echipa a doua.
Reghe este liber de contract din octombrie 2020 şi rămâne de văzut care va fi următoarea echipă pe care o va antrena.

DAN PETRESCU, DE LA PRIMUL LOC ÎN ROMÂNIA LA RETROGRADARE ÎN TURCIA

Dan Petrescu reprezintă un alt nume sonor de tehnician român care a rămas liber de contract în acest an. Din iunie 2017, Petrescu a devenit antrenorul lui CFR Cluj, acolo unde a reuşit să câştige campionatul încă din primul an. După finalul sezonului, în iunie 2018, Petrescu a devenit antrenorul echipei Guizhou Zhicheng. Totuşi, fostul jucător al lui Chelsea nu a stat prea mult timp în China şi a decis să revină la CFR, echipă care avusese o serie de rezultate mai slabe și părea ieșită din cursa pentru titlu în martie 2019.
Cu Petrescu la timonă, CFR și-a revenit și a câștigat al doilea titlu consecutiv de campioană a României. Ulterior, în sezonul următor CFR a avut parte de o campanie europeană extraordinară cu Dan Petrescu la conducerea echipei, fiind foarte aproape de grupele Ligii Campionilor. A reuşit să iasă din grupele Europa League, fiind eliminată în şaisprezecimi de Sevilla. Pe plan intern, Petrescu a reuşit să aducă al 3-lea titlu consecutiv pentru echipa din Gruia. După patru eșecuri la rând acasă, Petrescu s-a despărțit de CFR Cluj, la data de 30 noiembrie 2020.
În ianuarie 2021, fostul antrenor al Unirii Urziceni a ales o nouă provocare, semnând cu Kayserispor, echipă din subsolul clasamentului din Turcia. Nu a rezistat decât 2 luni pe banca turcilor şi a demisionat, din cauza unor probleme personale legate de familia sa. A strâns doar 8 meciuri, obţinând 2 victorii, 3 remize şi 3 înfrângeri.
"Am avut o problemă şi a trebuit să plec, din păcate. O perioadă nu mai pot să antrenez. După ce îmi rezolv problema, o să încerc să antrenez din nou. Patroana a încercat să mă convingă să rămân.
A înţeles după ce i-am spus care este problema. M-am înţeles foarte bine cu ea şi nu am putut să termin ce a început.’’, a spus Petrescu la aeroport după ce a revenit în România.

GHEORGHE HAGI, IMPLICAT LA VIITORUL

După două sezoane în care s-a salvat pe final de retrogradare, Viitorul s-a obișnuit cu Liga 1, iar cea mai bună dovadă a fost jocul practicat de puștii lui Hagi în ediția 2014-2015, parcursul excelent i-au făcut pe reprezentanții echipelor din Liga I să-l voteze pe Gheorghe Hagi drept antrenorul anului 2015.
Hagi este un antrenor care a decis să renunţe la banca tehnică a echipei pe care o patronează, Viitorul, pentru a lăsa ocazia şi altor antrenori să-şi demonstreze calităţile. Astfel, a fost adus Ruben de la Barrera, un tehnician tânăr, de doar 35 de ani, care avea misiunea de a continua munca începută de Gheorghe Hagi, care a realizat performanţe notabile alături de constănţeni.
Doar 3 luni a rezistat spaniolul pe banca echipei patronate de Hagi, fiind demis pe 30 noiembrie. 16 puncte în primele 11 etape acumulase Viitorul cu spaniolul la cârmă.Ulterior, Hagi a decis să-l aducă pe Mircea Rednic pentru a-i continua muncă. Multe echipe s-au arătat interesate de serviciile fostului decar al naţionalei României, însă acesta a preferat să se concentreze pe proiectul pe care îl avea, însă nu exclude ca în viitor să preia banca tehnică a unei echipe.
Fără Gheorghe Hagi pe banca tehnică, Viitorul este aproape să rateze din nou, pentru al doilea sezon consecutiv, calificarea în play-off. De când a renunțat la funcția de antrenor al Viitorului, Gheorghe Hagi a fost dorit de Trabzonspor sau CSKA Sofia, oferte pe care a decis să le refuze, nefiind adeptul preluării unei formații în timpul campionatului.

VICTOR PIŢURCĂ, UN TEHNICIAN PRETENŢIOS

Fostul selecţioner al naţionalei României, Victor Piţurcă, este un alt antrenor ‘’cu nume’’ care este liber de contract. Ultima echipă antrenată de Victor Pițurcă a fost Universitatea Craiova, formație de care s-a despărțit la începutul anului trecut.
A mai fost de trei ori selecționer al naționalei României, reușind să califice echipa la Campionatul European de Fotbal din 2000 și la cel din 2008. Este recunoscut drept un antrenor cu pretenţii financiare foarte ridicate, astfel este greu de crezut că va reveni în fotbalul românesc. Fostul selecționer susține că a avut mai multe oferte de a reveni în antrenorat, însă le-a refuzat. Acesta spune că este aproape sigur că, în România, nu va mai conduce nicio echipă.
‘’Este destul de dificil, eu nu am acceptat și nu o să accept echipe mici, de afară. Am avut oferte, dar le-am refuzat. În țară, 90% nu voi mai antrena. Asta este sigur.
Va fi mai dificil fiindcă nu prea mai antrenez de mult, iar echipele care se bat pentru titlu, pentru trofee, își doresc alt tip de antrenor, probabil”, a declarat Victor Pițurcă, pentru Antena Sport.
Pe lângă experienţa de la Craiova, numele lui Piţurcă a fost des vehiculat în preajma echipei CSA Steaua, echipa Armatei din liga a 3-a. El ar putea să se implice acolo financiar, dacă nu va prelua banca tehnică a echipei.

COSMIN CONTRA, GARANT PENTRU PROIECTUL SPANIOLILOR DE LA DINAMO

Cosmin Contra este ultimul antrenor din această listă selectă. El a preluat banca tehnică a lui Dinamo în august 2020, după ce clubul a fost cumpărat de un presupus grup de investitori din Spania. Aceştia luaseră legătura cu el încă din primăvara acelui an, însă Contra a refuzat discuţiile din cauza faptului că Dinamo nu fusese încă achiziţionat de Pablo Cortacero şi restul spaniolilor.
Ulterior, acesta a semnat un contract cu ‘’câinii’’, având un salariu imens pentru România şi promisiuni de investiţii majore din partea grupului spaniol.
După 3 luni în care nu a primit niciun ban din salariul promis, iar jucătorii, staff-ul etc. erau neplătiţi de când au venit spaniolii, Contra a decis să părăsească echipa, după ce nici rezultatele nu l-au ajutat foarte mult.
Fostul selecţioner al naţionalei a avut încredere în proiectul spaniolilor, care s-a dovedit a fi o minciună. El a ajuns la o înţelegere cu board-ul DDB pentru a primi doar o parte din suma pe care o avea de încasat în perioada în care a fost antrenorul lui Dinamo.
La 3 luni distanţă de plecarea de la Dinamo, Contra este gata să revină în antrenorat. În prezent, Cosmin Contra este observator tehnic al UEFA pentru partidele din Liga Campionilor. A primit mai multe oferte, cele mai multe din ligile inferioare din Spania, dar şi din Turcia.
Poli Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, Guangzhou City, Alcorcon, Dinamo în două rânduri și reprezentativa României sunt echipele din CV-ul lui Cosmin Contra. Ultimul mandat al lui „Guriță” a fost, de altfel, cel mai slab din cariera sa. A pregătit-o 11 meciuri pe Dinamo la începutul acestui sezon și a obținut doar 3 victorii, alături de două egaluri și 6 înfrângeri. Săptămâna trecută, Marca a anunțat că Logrones, echipă din liga a doua din Spania, îl are pe lista de posibili noi antrenori pe Cosmin Contra.
Fotbal
Conte ştie următoarea destinaţie a lui Hakimi: "Visul lui e să joace acolo"
ACUM 28 MINUTE
Romanian Liga I
Nicolae Badea e all-in pentru revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo
ACUM 38 MINUTE