Analiză tactică | Ancelotti vs. Solskjaer: bătălia pentru cupele europene continuă

„Diavolii”, deși veneau pe cai mari după returul categoric câștigat în fața celor de la Brugge, nu au izbutit să profite de egalul rivalilor de pe Stamford Bridge, astfel că cele 3 puncte dintre United și Chelsea rămân intacte.

Nimic nou în structura de bază a celor de la Everton. 4-4-2, cu Richarlison și Calvert-Lewin cei mai avansați oameni și marcaj zonal al mijlocașilor care își schimbau adversarul în funcție de poziția mingii.

Deși grafica televiziunii sau a celor de la Flashscore au indicat așezări precum 4-3-3 și 4-3-1-2, în realitate Manchester United a jucat, aproape pe tot parcursul partidei, într-un 4-romb-2, cu Matic în fața apărării, Fred și McTominay în spațiile intermediare și Bruno Fernandes în spatele lui Martial și Greenwood.

Odată cu dubla schimbare din minutul 72, trupa lui Solskjaer a trecut la un 4-2-3-1, cu Fred și Matic în fața apărării, iar Martial, B.F. și Mata în spatele lui Ighalo.

Elevii lui Don Carlo au făcut un meci solid din punct de vedere defensiv, iar cu puțin mai multă atenție ar fi putut evita golul lui B.F.

De cele mai multe ori, „caramelele” s-au așezat într-un „mid-block” și au încercat direcționarea „balonului” către zonele laterale unde este mai ușor să te aperi.

CL și Richarlison lăsau, intenționat, mingea fundașilor centrali și se poziționau în jurul lui Matic pentru a-l împiedica să primească. Observăm cum în momentul în care Maguire, ajuns în lateral în „back 3”-ul lui United, primește mingea, Richarlison îl presează din lateral, închizând culoarul către Matic, iar CL este gata să sprinteze către Lindelof.

Sigurdsson la McTominay, Gomes la B.F., Davies la Fred, iar Shaw are puțin spațiu la dispoziție pentru a momi construcția celor de la United acolo, însă Walcott este gata să îl blocheze.

Organizarea și efortul celor de la Everton au dat roade, Manchester United atacând mult mai puțin pe zonă centrală și fiind împinsă către tușe. Problemele au apărut atunci când CL și Richarlison nu se coordonau cum trebuie sau nu aveau intenistatea potrivită, iar Matic putea prelua liber în spatele acestora.

Pe fază ofensivă, Everton începea construcția cu Gomes și Davies în fața celor 2 fundași centrali. Cu mingea ajunsă mai departe în terenul advers, Sigurdsson și Walcott, jucătorii de bandă, intrau în centru pentru a ocupa spațiile intermediare. Prin aceste mișcări, Sidibe și Baines aveau spațiu pentru a înainta și a „lărgi” terenul.

Calvert-Lewin și Richarlison ocupau zona centrală.

Pentru că au deschis rapid scorul, iar Man. United a înaintat liniile, Everton a absorbit presiunea și a mizat pe cartea contraatacului. Partea preferată a fost cea stângă de atac.

Cu Wan-Bissaka prins deseori avansat sau în afara poziției sale, CL sau Richarlison coborau în zona respectivă de unde așteptau o minge în profunzime. Lindelof a avut viață grea cu cei 2.

Manchester United, obligată și de scor, dar și încurajată de egalul lui Chelsea, a presat destul de agresiv, scurcircuitând construcția gazdelor încă din fază incipientă. Observăm un presing om la om, nicio posibilitate de a ieși organizat cu mingea din apărare, iar United recuperează și marchează golul egalizator mulțumită agresivității sale.

Per total, presiunea exercitată de „diavoli” a dat roade, portarul și cei 4 fundași de la Everton având, împreună, 39 de degajări, ceea ce arată cât de dificil le-a fost să iasă prin pase scurte din apărare.

Trebuie precizat însă că presingul lui United nu a fost fără greșeală.

Pentru că Walcott intra mult în centru, Matic era deseori prins între el și Davies și trebuia să ia o decizie: presează la Walcott și îi lasă timp și spațiu lui Davies, fie presează la mijlocașul central, dar lasă om liber în spate.

După cum am arătat deja, Man. United nu prea și-a găsit drumul către poartă pe zonă centrală, fiind împinsă în lateral. Când se ajunge în aceste ipostaze, soluția la îndemână este centrarea, însă United a fost mizerabilă la acest capitol.

B.F. a încercat 11 centrări, dar a reușit doar 1, iar Shaw (1) și W.B. (4) nici măcar atât nu au putut. xG-ul de 1.00 (față de Everton 2. 2!) ne indică cât de bine s-a apărat Everton și cât de lipsită de idei a fost Manchester.

Tentativele timide ale „diavolilor” au vizat fie atacarea spațiului (intermediar) dintre fundașul lateral, scos din dispozitiv de Greenwood, ajuns în duel 1 vs. 1 mulțumită poziționării lui Wan-Bissaka,

fie prin crearea unor triunghiuri în zonele laterale. Aici, Martial este în zona intermediară alături de Shaw, iar Fred lipit de tușă în încercarea de a crea o superioritate numerică sau măcar pozițională. Succesul a fost însă limitat.

O altă posibilă explicație pentru jocul mai puțin penetrant al lui United a fost că fundașii laterali au urcat foarte rar împreună. Pentru că Richarlison și CL rămâneau mereu sus pentru a profita de spațiile lăsate așa cum am arătat mai sus, Solskjaer a preferat să se asigure și să aibă superioritate numerică în apărare.

Așadar, dacă Shaw urca, W.B. rămânea ceva mai retras, alături de Matic, Maguire și Lindelof. Pentru că fundașul dreapta englez trebuia să fie foarte atent la atacanții adverși care îi vizau partea, dar și pentru că Greenwood a jucat mai mult în centru, nu mai rămânea nimeni care să întindă apărarea lui Everton pe flancul stâng (cum s-au apărat „caramelele”), astfel că misiunea lor defensivă a fost ușurată.

O decizie controversată, care l-a scos din sărite și pe Ancelotti, le-a refuzat victoria pe final „caramemelor”, în timp ce Pickford, vinovat la primul gol, a avut o intervenție de zile mari în fața lui Ighalo.

Everton a făcut o partidă consistentă. S-a apărat bine în majoritatea momentelor, și-a împiedicat adversarul din crearea ocaziilor importante și a încercat să speculeze spațiile lăsate în apărare de „diavoli”. Cu puțină șansă, Everton putea marca golul 2 care cred că ar fi fost suficient pentru a obține cele 3 puncte.

Manchester United, deși este o echipă mai bună cu B.F., încă nu excelează pe faza de atac și am văzut ce probleme are cu o echipă organizată și disciplinată. Dacă la aceste minusuri ofensive se mai adaugă și greșeli ale apărării, misiunea de a prinde „top 4” pare să devină una demnă de Tom Cruise, adică imposibilă.