Analiză tactică. Într-un meci care le-a avut pe toate, norocul lui Mourinho a înclinat balanța

Dacă exista ceva care putea să ducă la următorul nivel spectacolul Premier League, acel ceva pare a fi VAR-ul. Un sistem care a fost cerut de aproape toată lumea și care acum se află sub un asediu continuu, pare să ofere o nouă dimensiune celui mai spectaculos campionat din lume.

Sterling scapă cum numai oficialii știu cum, de un cartonaș roșu, apoi Aguero este faultat, dar Mike Dean face semn că meciul poate continua, pentru ca mai apoi să oprească brusc jocul și să dicteze penalti pentru City. Gundogan ratează, Sterling cere din nou penalti, iar Mourinho, după ce îi este amintit că Sterling mai are un galben, galopează fumegând către asistent. Manchester City continuă să rateze ocazie după ocazie, dar totul se destramă după ce Zinchenko primește al doilea galben, iar Tottenham marchează la primul șut pe poartă.

Unul dintre cele mai intense și intrigante partide ale acestui sezon s-a încheiat cu victoria puțin așteptată a lui Tottenham, care brusc poate spera cu șanse reale la un loc de Uefa Champions League. Vedem mai departe cum s-a scris această partidă din punct de vedere tactic.

Mourinho, fără Davies, Kane sau Sissoko a început în clasicul 4-2-3-1, care însă pe teren a arătat mai degrabă ca un 4-2-2-2 pe fază de posesie, cu Winks – Lo Celso în fața apărării, dar în spatele lui Son și Bergwijn, în timp ce perechea Lucas – Dele era cea mai avansată. Pe fază de apărare, modulul devenea 4-4-2, cu Lucas și Dele în fața liniei de 4 mijlocași: Winks, Lo Celso, Son și Bergwijn.

Dincolo, Guardiola, fără să surprindă pe nimeni, a optat tot pentru 4-3-3, transformat în 4-4-2 în puținele momente în care adversarul se afla în posesie. Aguero și KdB erau cei mai avansați oameni.

Spurs, care nu și-a propus nici măcar după eliminarea fundașului stânga de la City să aibă mingea, a preferat să se așeze compact, să lase fundașii adverși să plimbe mingea, dar să limiteze opțiunile mai avansate de pasă.

În scurtele momente în care au încercat să atace pozițional, elevii lui Mourinho o făceau începând de la un „back 3”, cu Aurier, fundașul dreapta, mult urcat în jumătatea adversă.

Pentru a facilita jocul de pase, Winks și Lo Celso se poziționau în fața celor 3 fundași rămași, încercând să se debaraseze de presingul lui Aguero și KdB. Dele și Son așteptau pase în spatele apărării avansate ale „cetățenilor” pentru a scăpa 1 vs. 1 cu Ederson. Presingul „cetățenilor” a fost însă foarte eficient (Lo Celso și Winks erau găsiți foarte rar), ceea ce i-a împins pe cei de la Tottenham să iasă aproape de fiecare dată cu mingea lungă. Lloris a jucat 20 de mingi lungi, iar Alderwireld 11. Din acest total de 31, doar 7 au fost corecte, iar coechipierii lor din față aveau viață grea oricum cu Fernandinho și Otamendi care au câștigat 9 dueluri aueriene, față de doar 4 câte au câștigat Dele, Moura, Son și Bergwijn împreună.

În cele mai multe momente însă, băieții în alb au lăsat mingea la discreția adversarului (posesia la final a fost 33 la 67%, deși City a jucat în 10 din minutul 60) și au încercat să apere poarta lui Lloris. Winks și Lo Celso au făcut o treabă destul de bună împiedicând pătrunderile lui Kdb și Gundogan printre fundașii laterali și centrali, însă Tottenham a avut unele probleme cu jocul între linii, după cum o să vedem în cele ce urmează.

Momentele de așteptare ale lui Tottenham se încheiau atunci când reușeau să recupereze „balonul”, semnal pentru Dele și Son că trebuie să sprinteze. Pentru a eficientiza aceste momente destul de rare de joc, Dele și Son atacau zonele laterale de unde lipseau fundașii Walker și Zinchenko, avansați. Odată ajunși în posesia mingii, fie pierdeau duelul, fie întorceau mingea deoarece nu erau suficienți coechipieri în careu.

Trupa lui Pep a fost cea care a încercat mai multe și care a fost mai creativă în această partidă. Surpinzător, nu?

Construcția era începută, precum în cazul adversarilor, cu un „back 3” format din Walker, Otamendi și Fernandinho, cu Rodri poziționat în fața lor. Gundogan și KdB activau mai mult în spațiile intermediare. Observăm, totodată, că Manchester City aglomerează zona stângă de atac pentru a-i atrage acolo pe cei de la Tottenham.

Făceau acest lucru, deoarece puteau schimba apoi partea și să creeze un duel 1 vs. 1 Mahrez – Tanganga, iar KdB putea să atace spațiul creat.

În ciuda faptului că Zinchenko începea faza ceva mai avansat, după cum se observă și în imaginea de mai sus, Walker nu ezita să urce în ofensivă atunci când faza o cerea.

Rând pe rând, Moura și Dele îl închideau pe Rodri și împingeau mingea către Fernandinho și Walker. Acest lucru nu era însă foarte deranjat pentru City, deoarece ambii sunt foarte confortabili cu mingea la picior și nu le este teamă să urce către linia mediană adversă.

Așa cum arătam și în analiza partidei Tottenham - Liverpool, formația lui Mourinho a avut probleme reale în momentul în care Firmino cobora la mijlocul terenului pentru a crea superioritate numerică.

Problemele au persistat și aseară odată cu coborârile lui Aguero pentru a facilita progresia „balonului”.

Aceste coborâri între linii ale argentinianului erau continuate de curse ale lui Sterling în spațiul creat în defensiva adversă.

Iar dacă Aguero nu putea fi jucat, asta îl elibera pe KdB și îl punea în fața unei alegeri pe noul venit, Bergwijn: să strângă la KdB și să îl elibereze pe Walker sau să rămână la fundașul englez și să îl lase pe belgian liber.

După eliminarea ucrainianului Zinchenko, Aguero a fost înlocuit de Cancelo, iar Sterling a jucat și mai central, City rămânând fără extremă. Cancelo era singurul responsabil cu „lărgirea” terenului. Drept urmare, Moura putea să stea și mai în centru, fără a se mai îngrijora de un adversar pe partea sa, sufocând pasele centrale ale lui City.

Mourinho îl învinge pentru a 6-a oară pe marele său rival, însă trebuie să mulțumească Cerului sau Universului (poate amândurora) pentru șansa avută. Deși Tottenham nu s-a apărat rău deloc, City a fost capabilă să își creeze destule ocazii, iar golul lui Spurs a venit după 14 șuturi ale adversarului!

Manchester City mai face un pas greșit, iar în curând nici matematica nu-i va mai împiedica pe cei de la Liverpool să devină campioni. Dincolo de ratările succesive, City suferă la nivelul fundașilor centrali, unde Otamendi nu oferă stabilitate. Pentru câștigarea UCL o să fie nevoie de mai mult decât atât.