Andrei Burcă a marcat un gol superb în poarta lui Tătărușanu, în Arabia Saudită

Într-un campionat atât de bogat și plin de vedete mondiale ca cel al Arabiei Saudite sunt și 8 români, 6 dintre ei fiind jucători. În această etapă, fundașul de națională Burcă a reușit să înscrie în poarta fostul titular al "tricolorilor" Tătărușanu.

Andrei Burcă a ajuns la 3 goluri în Arabia Saudită

Credit imagine: Twitter

Fundaşul român Andrei Burcă a marcat în poarta fostului internaţional român Ciprian Tătăruşanu, sâmbătă, într-un meci din etapa a 12-a a ligii saudite de fotbal.
Abha Club a deschis scorul prin polonezul Grzegorz Krychowiak (20), dar Andrei Burcă a egalat (26) pentru nou-promovata Al Okhdood. Oaspeţii au preluat apoi conducerea, graţie golului înscris de Masalah Al Shaekh (31), dar Abha a mai punctat de două ori până la final, prin autogolul georgianului Solomon Kvirkvelia (59) şi prin camerunezul Karl Toko Ekambi (69), câştigând cu 3-2.
Citește și:
Burcă are 3 goluri marcate în 12 etape, el fiind integralist în acest meci.
Şi Tătăruşanu a jucat toate minutele la gazde.
Pentru evoluția sa, Burcă a primit 7 din partea SofaScore, unul dintre cele mai mari calficative din tabăra celor de la Al-Akhdoud. De cealaltă parte, Tătărușanu a primit nota 6.9, de asemenea, una dintre cele mai mari de la Abha.
Abha ocupă locul 12, cu 13 puncte, iar Al Okhdood se află pe 16 (din 18 echipe), cu 7 puncte.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo