Ange Postecoglou, nemulțumit de Radu Drăgușin? Faza pe care a scos-o în evidență antrenorul grec

Cu Radu Drăgușin integralist, Tottenham a fost învinsă de Arsenal, scor 1-2. Fundașul român a avut o prestație slabă și poate fi considerat vinovat la ambele goluri încasate de echipa sa, iar Ange Postecoglou, fără să îi pomenească numele lui Radu Drăgușin, a scos în evidență lejeritatea din apărare la reușita lui Trossard, din minutul 44.

Ange Postecoglou, Radu Drăgușin

Credit imagine: Getty Images

Arsenal a început în forță derby-ul cu Tottenham, asediind poarta adversă încă din primele minute și irosind numeroase ocazii de gol.
Contrar cursului jocului, Tottenham a deschis scorul prin Heung-Min Son în minutul 25. Totuși, "tunarii" au reușit să întoarcă rezultatul înainte de pauză.
Primul gol al lui Arsenal a venit în minutul 40, când Radu Drăgușin l-a scăpat din marcaj pe Gabriel. Deși fundașul lui Arsenal nu a reușit să finalizeze, mingea a fost deviată de Drăgușin, iar apoi, dintr-o eroare, de Solanke, care a înscris un autogol, restabilind egalitatea.
În minutul 44, Trossard a adus Arsenal în avantaj cu un șut spectaculos la colțul lung, profitând de o ezitare în apărarea lui Drăgușin.
În repriza a doua, Tottenham a controlat posesia, dar Arsenal a fost echipa mai periculoasă, iar în final rezultatul a fost cel înregistrat încă de la pauză.

Ange Postecoglou a vorbit despre ezitarea de la golul lui Trossard

La ultimul gol al partidei, Radu Drăgușin a ezitat să intervină la Trossard și a părut foarte pasiv. Imediat după meci, fără să pomenească numele fundașului român, Ange Postecoglou a vorbit despre reușita care a stabilit scorul final și a scos în evidență lejeritatea din abordarea jucătorilor.
"Cred că al doilea gol este sugestiv pentru întreaga noastră repriză. Indiferent de orice altceva, așa cum am spus, pur și simplu n-am jucat aproape de identitatea pe care vreau s-o avem. Suntem o echipă agresivă cu și fără minge, am demonstrat asta. Am arătat asta acum șapte zile împotriva lui Liverpool. În seara asta, mai ales în primele 45 de minute, am fost mult prea pasivi și asta nu este acceptabil.
Când faci asta, apar astfel de lucruri. Da, a fost un gol dezamăgitor al doilea gol pe care l-am primit, dar nu e ca și cum am fi jucat aproape de nivelul nostru cel mai bun. După cum am spus, a doua repriză a fost puțin mai bună și cu siguranță le-am cauzat câteva probleme cu și fără minge, dar nu a fost suficient", a declarat Ange Postecoglou la conferința de presă.
După această victorie, Arsenal urcă pe locul 2 în clasament, cu 43 de puncte, fiind la patru puncte de liderul Liverpool. În schimb, Tottenham continuă seria slabă de rezultate și se află pe poziția a 13-a, cu doar 24 de puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo