Ludogoreț a anunțat numirea în funcția de antrenor principal a lui Pavel Vrba, în vârstă de 56 de ani. Formația bulgară spune că a adus "cel mai bun tehnician ceh de la ora actuală". Pavel Vrba o va părăsi pe Viktoria Plzen, formație la care activa din iulie 2017 și pe care a lăsat-o pe locul secund în Cehia, după 20 de etape, și se va alătura celor de la Ludogoreț, mandatul său urmând să înceapă oficial în luna ianuarie.
Fostul antrenor de la Viktoria Plzen va ajunge în Bulgaria alături de asistenul Zdenek Becka și antrenorul cu portarii Martin Tichacek. Cei trei vor fi prezentați oficial la Sofia în primele zile din luna ianuarie. Stanislav Genchev va deveni secundul lui Vrba
Pavel Vrba a câștigat patru titluri de campion în Cehia, trei alături de Viktoria Plzen și unul cu Banik Ostrava. În plus, el mai are în palmares o Cupă a Cehiei, tot cu formația din Plzen și o Cupă a Slovaciei, alături de MSK Zilina.
Fotbal
Rezumatul meciului dintre West Ham și Manchester United, încheiat cu victoria diavolilor, 2-1
ACUM 12 MINUTE
În cariera sa, Vrba a pregătit și naționala Cehiei, în perioada 2014-2016, dar și formația rusă Anzhi, în intervalul iunie 2016-decembrie 2016.
Ludogoreț, club la care evoluează fotbaliștii români Claudiu Keșeru, Dragoș Grigore și Cosmin Moți, se află pe primul loc în Bulgaria, după 20 de etape, cu 48 de puncte. Campioana Bulgariei din ultimele opt ediții o va întâlni pe Inter Milano, în șaisprezecimile de finală ale Europa League, meciurile urmând să aibă loc pe 20 și 27 februarie.
Mediafax
Fotbal
West Ham - Manchester United 1-2. Jesse Lingard înscrie în minutul 89!
ACUM 37 MINUTE
Liga
Rămâne Koeman la Barcelona? Jurnaliștii l-au iritat pe olandez cu întrebările: "Amintiți-vă asta!"
ACUM 2 ORE