Roberto Mancini, antrenorul care a condus Italia spre trofeul EURO 2020, și-a dat acordul pentru a reveni pe bancă
Eurosport on GoogleRoberto Mancini este noul selecţioner al naţionalei Italiei, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), Giovanni Malago. Așadar, după scandalul în care Andrea Pirlo a fost oprit să preia "Squadra Azzurra", Mancini revine în fruntea primei reprezentative din "Cizmă" la 3 ani distanță de la încheierea primului său mandat.
Roberto Mancini spent the second half of last season managing Qatari side Al Sadd
Credit imagine: Getty Images
UPDATE | Roberto Mancini i-a luat locul lui Gennaro Gattuso, care a părăsit postul în aprilie, în urma unei înfrângeri suferite în calificările pentru Cupa Mondială în faţa Bosniei-Herţegovina, a treia oară consecutiv când cvadrupla campioană mondială a ratat calificarea la turneul final.
Mancini, în vârstă de 61 de ani, este la al doilea mandat de selecţioner al Italiei, pe care a condus-o către titlul de campioană europeană în 2021.
UPDATE | Presa din Italia a anunțat în această după-amiază că oficialii fotbalului italian au ajuns la un acord cu Roberto Mancini. Antrenorul a acceptat oferta primită și va reveni pe banca Squadrei Azzurra, având misiunea de a duce echipa la EURO 2028.
Știrea inițială
Haosul de la Federația Italiană de Fotbal continuă, iar criza în care se află Squadra Azzurra pare că se adâncește. Șefii păreau deciși să înceapă un proiect nou, iar Paolo Maldini fusese instalat în funcția de director tehnic al FIGC, în timp ce Leonardo era consilier.
Aceștia trebuiau să găsească un nou selecționer și s-a discutat inițial cu Guardiola pentru preluarea băncii tehnice, dar diferența dintre cerere și ofertă a fost prea mare, fostul antrenor de la Manchester City dorindu-și un salariu mult prea mare.
În cele din urmă, alesul a fost Andrea Pirlo, însă ultimele două zile au creat un haos de nedescris, candidatura lui Pirlo nefiind acceptată de președintele Giovanni Malago din cauza legăturilor fostului fotbalist cu branduri din Rusia.
Maldini și Leonardo l-au susținut pe Pirlo și, în urma respingerii numirii acestuia, au ales să demisioneze imediat, la doar 10 zile după ce au fost instalați în funcție. Acum presa din Italia a anunțat cine este favorit să devină noul selecționer, care ar trebui să fie prezentat în această săptămână.
Mancini, favorit să revină pe banca naționalei Italiei
Conform jurnalistului Gianluca Di Marzio, Malago l-ar fi ales pe Roberto Mancini, care este acum principalul favorit să preia banca tehnică a Squadrei Azzurra.
Antrenorul în vârstă de 61 de ani, care i-a mai pregătit pe italieni în perioada 2018-2023, este liber de contract din iulie, când s-a despărțit de qatarezii de la Al-Sadd. Alături de Mancini, Italia a devenit campioană europeană în 2020.
Dacă lucrurile vor merge bine și Mancini va accepta propunerea Federației Italiene de Fotbal, noul său mandat va începe în septembrie, când echipa va debuta în noul sezon al Ligii Națiunilor.
Următorul meci oficial al Squadrei Azzurra este programat pe 25 septembrie, când Italia va înfrunta Belgia, pe teren propriu, într-un duel contând pentru Liga A din Nations League. Cele două echipe se află în grupă alături de Turcia și Franța.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)