Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Anunţul lui Raiola, după ce Rousaud a dezvăluit că transferul lui Haaland la Barcelona e rezolvat

Cristian Mihală

Actualizat 31/12/2020 la 21:27 GMT+2

Mino Raiola, agentul lui Haaland, a negat că ar avea vreun acord de principiu cu cineva pentru trecerea vârfului norvegian la Barcelona. Ieri, unul din candidatul pentru preşedinţia clubului blaugrana, a lăsat să se înţeleagă acest lucru.

Erling Haaland spielt seit Januar 2020 bei Borussia Dortmund

Credit imagine: Getty Images

Emili Rousaud, candidat la președinția Barcelonei, şi-a anunțat miercuri programul și stafful administrativ pe care se va baza la alegerile de la finalul lui ianuarie. Principala promisiune e legată de transferurile lui Erling Haaland, și Kylian Mbappe, în vară. Josep Maria Minguella e arma secretă, el urmând să fie vicepreședintele clubului. Minguella este bun prieten cu Mino Raiola, şi cei doi au ajuns deja la un acord prealabil pentru transferul lui Haaland, în vară.

Raiola neagă înţelegerea cu Barcelona pentru Haaland

Cel puţin acesta a fost discursul lui Rousaud, informaţia fiind negată imediat de impresar. Bineînţeles, Raiola nu putea să admită că şi-a dat acordul pentru mutare, în contextul în care Dortmund nu a fost informată în vreun fel.
"Fake news! Nu am vorbit cu vreun candidat sau cu vreo persoană de la Barcelona despre transferul lui Haaland. Dacă preşedintele care iese în ianuarie îl va dori pe Erling, mă poate suna, dar în acest moment nu e vreo discuţie în acest sens", a precizat Mino Raiola pentru sport1.de.
Haaland are o clauză în contractul cu Dortmund potrivit căreia poate pleca în 2022 contra sumei de 71 de milioane de euro, astfel că nemţii ar putea să fie tentaţi să îl vândă încă din vara viitoare, până când clauza respectivă intră în vigoare. Cel puţin asta susţine presa germană, în caz contrar nemţii urmând să primească o sumă mult sub cota de piaţă a jucătorului.
În prezent, Haaland e accidentat, dar perioada de absenţă nu va fi una foarte lungă. El va reveni la antrenamente cel mai probabil la jumătatea lui ianuarie. Ca atare, va fi prezent pe teren la dubla cu Sevilla, din optimile Champions League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo