Livingston, club care a terminat pe locul 5 sezonul 2019/2020 din prima liga din Scoția, a surprins pe toată lumea după ce a anunțat săptămâna aceasta un sondaj care să-i decidă viitorul lui Gary Maley la club.
Livingston a postat un sondaj pe rețelele de socializare cu privire la Maley, fanii având 2 variante pentru vot: fie ca jucătorului să-i fie prelungit contractul, fie să fie lăsat să plece.
Liga
Agentul lui Dembele, sunat de reprezentantul unui club uriaș! Ziariștii au surprins momentul
ACUM 11 ORE

Donează în scopuri caritabile

Totul a fost până la urmă o strategie de marketing care va aduce beneficii unei asociații caritabile pentru copii. Antrenorul secund al echipei, David Martindale, cel care a fost cavaler de onoare la nunta lui Maley, a fost cel în spatele planului în urma căruia să se doneze câte o liră pentru fiecare vot dat în sondaj.
Maley a povestit cum a fost stabilit totul: "David m-a chemat la stadion pentru câteva probleme. A menționat și contractul meu iar eu i-am spus că am 37 de ani, sunt la final. Mi-a spus însă că vrea să ne distrăm puțin, să organizăm un sondaj pe Twitter.
Davie a spus că va dona câte o liră pentru fiecare vot, crezând că vor vota 500 de oameni. Situația a scăpat de sub control însă iar David și-a retras oferta. Primesc tot felul de mesaje private. Mi-ar plăcea să vorbesc turcă pentru că am tot primit diferite oferte. Printre mesaje, pe lângă faptul că au fost avocați care s-au oferit să mă ajute din punct de vedere legal, au fost și unele în care oamenii se declarau ofensați.
Este clar o perioadă dificilă pentru toată lumea, dar s-a dorit a fi doar un glumă, un motiv de zâmbet. Sunt fotbalist part-time, e ceva ce îmi face plăcere, dar am o altă slujbă de zi cu zi. Se pare că voi câștiga votul și îmi voi prelungi contractul, dar am spus că voi dona salariul pentru următoarele 2 luni către o asociație caritabilă și David va face la fel. Este pentru o cauză bună, pentru fundația John O'Byrne, care ajută copiii bolnavi. Sunt jucători importanți care contribuie la această cauză precum Ryan Jack și Scott Brown. Ajută familiile să-și ducă copiii în vacanțe în vremuri dificile" a spus Maley pentru Daily Mail.
Fost jucător la juniori pentru Broxburn Athletic și Pumpherston, Maley a intrat în fotbalul profesionist la 33 de ani când a mers alături de 2 foști colegi la Livingston. Clubul a promovat de 2 ori iar în sezonul încheiat din cauza pandemiei a terminat pe locul 5 în clasament.
https://i.eurosport.com/2020/05/27/2824606.jpg
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Africa Cup of Nations
Cupa Africii | Egipt și Guineea Ecuatorială, victorii la penalty-uri! Cum arată tabloul sferturilor
ACUM 11 ORE
Scottish Premiership
Rangers îi caută un înlocuitor lui Ianis Hagi! Ce român este pe lista scoțienilor
ACUM 13 ORE