Arabii transferă și jucători români! Olimpiu Moruțan poate ajunge lângă Ronaldo și Benzema. Oferta primită de Galata

Olimpiu Moruțan este așteptat în Arabia Saudită, campionat în care starurile care au făcut furori în Europa și-au făcut loc pe salarii uriașe. Galatasaray a primit o ofertă de 5 milioane de euro pentru mijlocașul român, care ar putea fi adversarul lui Ronaldo și Benzema.

Olimpiu Moruțan

Credit imagine: Eurosport

Olimpiu Moruțan, cel care în sezonul trecut a evoluat la Pisa sub formă de împrumut, s-a întors la Galatasary, însă turcii nu sunt convinși că îl vor păstra.
Gruparea cim bom le-a cerut 5,5 milioane de euro italienilor pentru un transfer definitiv, însă mutarea a picat. Acum, Galata a primit o ofertă de 5 milioane de la o echipă din campionatul Arabiei Saudite, anunță presa din Turcia, iar suma se apropie foarte tare de cât cere actualul său club.
Okan Buruk, antrenorul Galatei, este cel care va lua decizia finală în cazul unui transfer al jucătorului român. Cel mai probabil, tehnicianul nu îl va păstra pe mijlocaș, însă rămâne de văzut care va fi viitoarea destinație a acestuia.
Oficialii lui Galatasaray au confirmat că există oferte clare atât pentru Moruțan, cât și pentru Cicâldău, astfel că ambii ar putea părăsi Turcia în această vară.
"Există propuneri concrete pentru jucătorii noștri. Sunt oferte pentru Nelsson, Zaniolo, Sacha Boey, Cicâldău, Moruțan, Kerem, Yunus, Barış, Taylan, Emre, Emin Bayram și Berkan. Cine pleacă are alternative foarte bune", a spus Erden Timur.
Citește și:

Moruțan a fost dorit înapoi la FCSB

Olimpiu Moruțan a fost împrumutat în sezonul trecut la Pisa, în Serie B. Mijlocașul ofensiv a avut prestații bune în liga secundă italiană, unde a marcat 6 goluri și a oferit 8 assist-uri.
Oficialii celor de la FCSB au anunțat, după ratarea titlului în SuperLigă, că sunt interesați de aducerea lui Arnold Garita și a lui Olimpiu Moruțan, însă niciuna dintre mutări nu s-a realizat. Repatrierea mijlocașului român părea la îndemână pentru roș-albaștri, mai ales că șansele sale de a fi păstrat în lot de Okan Buruk sunt minime.
Antrenorul turcilor a fost cel care l-a îndepărtat în vara trecută, iar oficialii vor merge cu siguranță pe mâna tehnicianului și în stagiunea viitoare, după ce echipa a mers excelent în actuala stagiune și este aproape campioană.
În aceste condiții, e clar că un nou împrumut va reprezenta viitorul lui Moruțan, iar șansa de a reveni la FCSB i-ar putea surâde acestuia. La fosta sa echipă ar avea aproape sigur garantat un loc de titular, iar ocazia de a juca în cupele europene și de a se lupta la titlu ar putea fi destul de tentantă.
FCSB ar face o afacere excelentă prin readucerea lui Moruțan, mai ales dacă Galata va accepta să-i plătească o mare parte a salariului.
În 2021, Moruțan a fost transferat de gruparea din Istanbul în schimbul a 2,8 milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo