Naționala de fotbal a României a fost învinsă miercuri, la capătul unei partide dramatice. Toate golurile au fost marcate în repriza secundă. Armenia a deschis scorul, pentru ca tricolorii să revină cu dubla lui Cicâldău. Gazdele au marcat golurile victoriei pe final. Naționala a pierdut, așadar, al doilea meci din cele trei disputate în preliminariile Cupei Mondiale Quatar 2022.

Armenia - România 3-2 | Ne-a bătut un fost soldat

Joaquin Caparros Camino, selecționerul Armeniei, este printre subiectele preferate ale presei din Spania, care amintesc faptul că tehnicianul a fost în cărți în 2016 să preia "Furia Roja", după plecarea lui Del Bosque. În vârstă de 65 de ani, antrenorul are o experiență bogată, antrenând în trecut Bilbao, Villarrea sau Sevilla. Acum, de un an, face minuni cu o națională modestă, iar lucrurile sunt cu atât mai impresionante cu cât, în urmă cu un an, unii jucători armeni împărțeau mâncare celor afectați de conflictul cu Azerbaidjan și erau gata chiar să se înroleze. De altfel, căpitanul Haroyan, care a punctat pentru 2-2, chiar a renunțat la fotbal pentru a merge, o scurtă perioadă, la război.
Romanian Liga 2
CSA Steaua, două meciuri consecutive fără victorie în Liga 2! N-a putut să treacă de Gloria Buzău
ACUM 32 MINUTE
"Ce nebunie s-a trăit în Armenia, după un nou triumf, al treilea în trei meciuri, în regia spaniolului Joaquín Caparrós. Armenii au fost conduși cu 2-1 de România, dar în ultimele minute au marcat două goluri, pentru a reveni și a deveni lider în grupă, după eșecul Germaniei. Jocul a fost rapid în prima repriză, cu mai multă posesie de partea României și contraatacuri periculoase ale gazdelor, care, deja din minutul 13, l-au pus la grea încercare pe portarul Niță, unul dintre cei mai buni jucători ai României.
A doua repriză a fost o nebunie: golul debutantului Spertsyan a fost anulată de Cicâldău, acesta reușind o dublă în minutele 62 și 72 din pasele lui Bancu. Goluri care au redus la tăcere mulțimea zgomotoasă care a fost prezentă pe stadionul armean în vreme de Covid. O imagine neobișnuită în aceste luni. Jocul a devenit complicat pentru români, care au luat cartonaș roșu direct, după ce pușcaș, atacantul central, a avut un atac periculos. Astfel, Armenia a avut puterea să întoarcă, grație goluriloe căpitanului Haroyan și penalty-ului transformat de Barseghyan. Și totul fără prezența megastarului echipei, Henrikh Mkhitaryan, jucătorul Romei, care este accidentat. Golul de 2-2 a fost opera căpitanului Haroyan, a cărui poveste a devenit virală în 2020, când a trebuit să părăsească fotbalul momentan, fiind chemat de țara sa să lupte în războiul armat împotriva Azerbaidjanului. Astăzi (n.r. ieri) a marcat un gol pentru țara sa. Caparrós face, deocamdată, un adevărat miracol de când s-a alăturat Armeniei acum un an. El mai are contract până la sfârșitul acestei campanii de calificare", notează Marca.
România încheie primele trei meciuri din preliminariile Cupei Mondiale Quatar 2022 cu două înfrângeri și o victorie, acumulând trei puncte. Tricolorii sunt pe 4, iar locul doi pare în acest moment doar o fata morgana.
Cupa Mondială FIFA
Rio Ferdinand și Gary Neville știu cine este singurul fundaș din lume care îl poate opri pe Mbappe
ACUM O ORĂ
Cupa Mondială FIFA
Luis Suarez nu regretă hențul comis în 2010: "jucătorul din Ghana a ratat penalty-ul, nu eu"
ACUM 2 ORE