Goncalo Gregorio, fostul atacant al lui Dinamo, este golgheter-ul Armeniei. Are aproape tot atâtea goluri câte au toți atacanții câinilor
Goncalo Gregorio (29 de ani), fostul atacant al celor de la Dinamo, a reușit în acest an să devină golgheterul Armeniei, cu 20 de goluri marcate. Acesta a câștigat campionatul și Cupa Armeniei alături de FC Noah. 8 goluri și 2 assist-uri a reușit "Greg" în toate competițiile sub comanda croatului Zeljko Kopic.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
După doar 1 an petrecut la Dinamo, portughezul a plecat liber de contract în Armenia la FC Noah, echipă alături de care a ajuns până în grupa principală a UEFA Conference League. 6 goluri și 1 assist a reușit Gregório în tururile preliminare, fiind jucătorul determinant al armenilor, aceștia eliminând pe rând Shkendija Tetovo (4-1 la general), Sliema Wanderers (7-0 la general), AEK Atena (3-2 la general) și Ruzomberok (4-3 la general). În grupa principală a Conference League, Noah a încheiat pe locul 31, acumulând 4 puncte, singurele rezultate pozitive fiind obținute împotriva cehilor de la Mlada Boleslav (2-0) și islandezilor de la Vikingur Reykjavik (0-0).
În întrecerea internă lucrurile au stat mult mai bine pentru FC Noah. Formația înființată în anul 2017 are în acest moment 12 puncte avans față de locul secund ocupat de către Ararat-Armenia, cu o etapă rămasă de disputat. De asemenea, echipa al cărui antrenor este portughezul Rui Mota (46 de ani), a câștigat recent și Cupa Armeniei, învingându-i pe principalii contracandidați din întrecerea înternă, Ararat-Armenia, cu scorul de 3-1.
27 de goluri și 8 assist-uri a reușit Goncalo Gregorio în actualul sezon în toate competițiile pentru FC Noah.
Goncalo Gregorio: "Ruben Amorim nu este doar un manager. Este ca un tată, ca un prieten."
Înainte de transferul la Dinamo în iulie 2023, Gonçalo Gregório a evoluat la mai multe formații din eșaloanele inferioare ale Portugaliei, printre care Belenenses, Casa Pia, Leixoes, Braga B, Vilafranquense și Leiria, precum și la Zaglebie Sosnowiec, echipă din liga a 2-a poloneză.
La formațiile Casa Pia și Braga B acesta l-a avut antrenor pe actualul tehnician al celor de la Manchester United, Ruben Amorim (40 de ani). Într-un interviu acordat publicației Sport Bible, atacantul portughez a rememorat ziua în care Ruben Amorim a anunțat că pleacă de la Casa Pia, formație care se afla în acel moment în liga a 3-a.
"M-am uitat lângă mine și colegul plângea. Apoi am observat că mai mulți oameni din vestiar aveau lacrimi în ochi. Am jucat foarte bine sub comanda lui Amorim. În sezonul trecut am evoluat la Dinamo București, unul dintre cele mai mari cluburi din România. Am avut o conexiune foarte bună cu antrenorul, dar acesta a anunțat că va pleca și nimeni nu a plâns. Cu Ruben totul era diferit. Nu este doar un manager. Este ca un tată, ca un prieten.", a declarat Gonçalo Gregório pentru Sport Bilble.
GonCalo GregOrio ARE tot atâtea goluri câte au toți atacanții lui Dinamo la un loc
Dinamo a încheiat play-off-ul Superligii pe ultimul loc, înregistrâd doar o singură victorie (4-2 în deplasare cu Universitatea Cluj), și având totodată cel mai slab atac (10 goluri).
Linia ofensivă a câinilor roșii a produs în acest an competițional 32 de goluri: Astrit Selmani (28 de ani) - 14 goluri, Dennis Politic (25 de ani) - 6 goluri, Stipe Perica (29 de ani) - 6 goluri, Hakim Abdallah (27 de ani) - 4 goluri, Ahmed Bani (22 de ani) - 1 gol, Petru Neagu (25 de ani) - 1 gol.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/05/08/image-005ea287-fc0b-4f00-8f00-6ddda32e4143-85-2560-1440.jpeg)
Dinamo
Credit imagine: Getty Images
Golgheterul câinilor din acest sezon, kosovarul Astrit Selmani, nu va mai continua la Dinamo, contractul acestuia urmând să expire în 30 iunie. După 2 ani petrecuți sub comanda lui Zeljko Kopic, Selmani a primit o propunere de prelungire a contractului din partea conducătorilor alb-roșii, însă acesta a refuzat-o. Recent, acesta a declarat că a primit mai multe oferte, numeroase echipe din Polonia, Ungaria, zona Asiatică și România interesându-se de atacantul născut în Malmo, Suedia.
"Am primit oferte de la aproape toate cluburile din campionatul României, dar le-am refuzat. În afara lui Dinamo nu vreau să joc la niciun alt club din România. Chiar mi-a plăcut aici. Am avut oferte concrete din România, Polonia, Ungaria şi chiar din Asia. Sunt campionate bune şi cluburi bune. Acum voi alege ce este mai bine pentru mine gândindu-mă la aspectul financiar, la durata contractului şi la posibilitatea de a juca în competiţiile europene.", a declarat Astrit Selmani pentru platforma suedeză Fotbollskanalen.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/05/27/image-bd379966-d810-4b59-b8df-2cb3d65c98cc-68-310-310.jpeg)