Arsenal Londra, nume uriaș al fotbalului englez sau echipă de mijlocul clasamentului?

Dacă cineva a început să urmărească meciurile din Anglia începând cu ultimile 5 sezoane s-ar putea întreba de ce Arsenal este considerată o echipă de "top six". Rezultatele din ultimii ani nu recomandă echipa din nordul Londrei drept un nume uriaș al fotbalului britanic, în special ultimele două campanii când "tunarii" au ocupat locul 8. Jocul echipei lasă de dorit, lipsește consistența atât pe teren cât și pe banca tehnică sau în conducerea clubului.

Trecutul nu foarte îndepărtat al clubului ne arată de ce Arsenal este unul din pilonii fotbalului britanic. Se nasc 2 întrebări: "Cum au ajuns tunarii în asemenea situație?" și "Cum poate fi redresat clubul?"

La sfârșitul anilor 90 meciurile din Premier League au devenit mai accesibile pentru microbiștii din întreaga lume. Acea perioadă a coincis cu hegemonia a doua super-cluburi în prima ligă din Anglia. Manchester United, care domina Premier League, avea un adversar pe măsură în Arsenal. Echipa din nordul Londrei a devenit una din cele mai populare la nivel mondial datorită stilului extrem de ofensiv de joc.

Clubul din nordul Londrei a fost preluat în 1996 de către Arsene Wenger. Tehnicianul francez a produs o adevărată revoluție în fotbalul britanic. A schimbat modul de pregătire a echipei, tehnicile de antrenament, a adus nutriționiști și preparatori fizici. Arsenal a fost echipa care s-a distanțat de la tradiționalul fotbal britanic, schimbând stilul de joc de la obișnuitul "long ball" și "cross in the box".

Decada 1996-2006 a reprezentat perioada de glorie a lui Arsenal. 3 titluri de campioană în Premier League și 4 trofee FA Cup au cimentat locul "tunarilor" în topul cluburilor din Anglia. În sezonul 2003-2004 Arsenal stabilea un record care cel mai probabil nu va mai fi egalat, terminând sezonul fără înfrângere. Din echipa "Invincibililor" făceau parte jucători precum Henry, Vieira, Bergkamp, Pires sau Sol Campbell.

Acest succes a determinat tot mai multe cluburi din Anglia să copieze modul de organizare și stilul fluent de joc al lui Arsenal.

Începutul anilor 2000 coincide și cu primul contract de vânzare a drepturilor TV care depășea suma de 1 miliard de lire. Premier League asigura astfel cluburilor posibilitatea de a investi mult mai mult în jucători, devenind treptat cel mai puternic campionat din lume. Au apărut noi investitori interesați să se implice la cluburile de tradiție din Premier League. Exemplele Chelsea și Manchester City sunt cele mai reprezentative în acest sens.

Arsene Wenger, susținut de conducerea clubului, a decis să nu adere la acest curs al succesului cu orice preț. Arsenal continua să se afle în top, dar fără a investi la fel de mult ca adversarii în aducerea de noi jucători. Clubul s-a orientat pe achiziţionarea fotbaliștilor tineri sau promovarea talentelor din academie. A fost dezvoltată o divizie de scouting modernă.

Costurile de construcție a noii arene Emirates, care au ajuns la 390 milioane de lire, au limitat considerabil puterea de a concura pe piața transferurilor cu United, Chelsea, Liverpool sau City.

Chiar și în aceste condiții echipa s-a aflat mereu în top, cu toate că Arsenal a devenit de multe ori sinonim cu ocuparea locului 4. Touşi, "tunarii" erau o prezență sigură în grupele Champions League. Faptul că echipa nu concura cu adevărat la titlu a provocat un val de plecări de la club. Liderii echipei au început să îşi dorească noi provocări, în căutarea de trofee.

În 2007 Thierry Henry stabilea un precedent, părăsind clubul pentru a cuceri cu Barcelona Champions League. În 2009, Adebayor și Kolo Toure mergeau la City, cu care ulterior aveau să devină campioni în Premier League. Fabregas și Nasri au urmat, în 2011, pentru ca o nouă lovitură grea să vină în 2013, când Van Persie a "trădat" pentru rivala United. Faptul că cei mai buni jucători din lot plecau la alți granzi din Premier League nu făcea decât să adâncească diferența dintre Arsenal și restul echipelor din "top 6".

Acești jucători nu au putut fi înlocuiți. Arsenal nu mai reprezenta o destinație dezirabilă pentru fotbaliștii de top. Cu resurse limitate, Arsene Wenger nu a reușit să păstreze clubul în zona calificării pentru Champions League. Din sezonul 16/17, Arsenal nu a mai încheiat un campionat mai sus de locul 5. Demiterea tehnicianuli francez în 2018 a reprezentat un veritabil sfârșit de eră. La scurt timp de la club a plecat și Ivan Gazidis, director executiv al clubului din 2009, persoană care alături de Wenger a reușit să păstreze clubul pe linia de plutire în ciuda problemelor pe care le-a avut.

Demiterea lui Arsene Wenger în 2018 trebuia să reprezinte un restart pentru tunari. În realitate s-a repetat într-o oarecare măsură scenariul de la Manchester United în era post Ferguson.

În poziții executive au fost promovați Raul Sanllehi, Vinai Venkatesham și Edu. Noii directori executivi ai clubului nu aveau prea multă experiență, lucru care și-a pus amprenta asupra evoluției clubului. A urmat o serie de greșeli care, privite în retrospectivă, puteau fi evitate.

Numirile de pe banca tehnică au fost cel puțin ciudate. Unai Emery a fost ales drept succesor al lui Wenger. A fost ignorat faptul că stilul de joc al tehnicianului spaniol nu se plia pe tactica tradițională a "tunarilor". Emery nu vorbea engleza destul de bine pentru a se putea face înțeles în rândul jucătorilor.

După demisia lui Unai Emery pe postul de manager a fost adus Mikel Arteta. Fost jucător la Arsenal, spaniolul a fost adus din postura de secund pe banca lui City, fără altă experiență în postura de antrenor. Această lipsă de experiență a fost vizibilă într-o serie de meciuri pe care Arsenal le-a pierdut fără drept de apel. Cele mai recente exemple sunt înfrângerile cu Brentford şi Chelsea, din acest start de stagiune.

Transferurile făcute de Arsenal în ultimele sezoane se înscriu în șirul erorilor noii conduceri a "tunarilor". Conform datelor de pe transfermarkt, în ultimele 6 sezoane Arsenal a cheltuit pe transferuri în medie 120 milioane de €. Au fost aduși pe sume exagerate jucători precum Pepe, Thomas Partey, Granit Xhaka, Mustafi sau cel mai recent exemplu, Ben White.

Nu a fost urmată o politică de transferuri bazată pe stilul de joc al echipei, care să acopere posturile cu probleme. Cu puține excepții, jucătorii noi nu au reușit să aducă un plus-valoare echipei. În parte datorită faptului că Arsenal nu mai este văzut ca un club care se poate bate la trofee, a fost nevoie ca noii jucători să fie ademeniți cu salarii mult prea mari față de ce ar fi oferit alte cluburi. Un exemplu elocvent a fost achiziția lui Nicolas Pepe. Bayern Munchen nu a dorit să ofere mai mult de 30 milioane pentru ivorianul născut în Franţa, germanii fiind conștienți de anumite minusuri în jocul acestuia. Arsenal a riscat și a achitat 80 milioane. Rezultatul? Pepe e departe de a justifica suma de transfer.

O altă greșeală a reprezentat-o ignorarea sistemului de scouting pus la punct în perioada Arsene Wenger. Arsenal a renunțat la compania de analiză statistică StatDNA şi a limitat rețeaua de scouteri la nivel global. Sven Mislintat, unul din arhitecții Borussiei Dortmund din perioada Klopp, a plecat de la Arsenal după un singur sezon din cauza divergențelor cu noii directori executivi. În perioada în care toate cluburile se străduiesc să implementeze cât mai multe inovații tehnologice, Arsenal a mers pe mâna unor "super agenți" în încercarea de a ieși din criză.

Sezonul 21/22 va fi unul crucial pentru clubul din nordul Londrei. Campania de transferuri a fost la fel de spectaculoasă ca și în ultimii ani, cel puțin din punct de vedere al cifrelor. Important este faptul că toți jucătorii noi au fost aduși la cerința expresă a lui Arteta. Echipa pare abia acum mulată pe stilul de joc implementat de tehnicianul spaniol.

Faptul că Arteta este un antrenor de formație modernă, care a învățat meserie de la Guardiola, este un alt motiv de optimism. Pentru prima dată Arteta va avea la dispoziție un lot adaptat cerințelor sale și va putea pune în practică modelul tactic dorit. Spaniolul a reușit să câștige un trofeu FA Cup, a ajuns cu echipa într-o semifinală Europa League şi, chiar dacă în acest moment e contestat vehement, pare să aibă credit din partea conducerii, care îl vede capabil să reconstruiască.

Contractele celor mai importanți fotbaliști au fost prelungite, un alt lucru care e menit să aducă puţină încredere în inimile deznădăjduite ale fanilor, care nu au cum să nu fie dezamăgiţi de startul sezonului. Bukayo Saka, Emile Smith Rowe, Martin Odegaard, Gabriel Martinelli sau Ben White sunt tineri care se pot dezvolta în fotbalisti de top.

E adevărat ca la echipă lipsesc adevărații lideri în teren, jucători de tipul Patrik Vieira, dar Granit Xhaka, Kieran Tierney sau Aubameyang ar putea îndeplini acest rol. Dacă aceste condiții vor fi îndeplinite Arsenal poate reveni în scurt timp în lupta pentru top 4.

După 2 înfrângeri dureroase în primele 2 etape, pentru Arsenal urmează o partidă foarte grea în fața campionilor de la Manchester City, sâmbătă, în direct pe Eurosport. Fără a avea șanse la victorie contra finalistei din Champions League, "tunarii" pot juca făra inhibiții. Aceste dueluri ne pot arăta cât de mare este diferența dintre Arsenal și cluburile pe care aceștia tind să le ajungă din urmă. Sâmbătă, cu Chelsea, diferenţa a părut uriaşă, dar clubul londonez a avut şi foarte mulţi absenţi.