Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Arsenal și Tottenham se duelează în derby-ul etapei din Premier League

DeGetty Images

Actualizat 10/04/2018 la 11:51 GMT+3

Derby-ul Nordului Londrei este LIVE pe Eurosport 1 în acest weekend, împreună cu alte trei partide din etapa a 12-a a Premier League.

Arsene Wenger manager of Arsenal and Mauricio Pochettino, Manager of Tottenham Hotspur.

Credit imagine: Getty Images

Sâmbătă, 14:30 – Arsenal v Tottenham Hotspur
Arsenal și Tottenham deschid runda a 12-a a sezonului din Premier League în cel mai așteptat meci al săptămânii. Miza este una foarte mare pentru cele două echipe nord-londoneze sâmbătă, când Eurosport 1 transmite derby-ul LIVE la ora 14:30. Pe lângă rivalitatea bine-cunoscută dintre ele, echipele se luptă pentru trei puncte importante în economia campionatului. Gazdele de la Arsenal au nevoie de victorie pentru a nu risca să piardă contactul cu echipele fruntașe, formația lui Arsene Wenger ocupând în prezent abia locul 6 din clasament. De partea cealaltă, Tottenham, considerată una dintre echipele cele mai redutabile ale ligii în acest moment, se află pe poziția a 3-a, la egalitate de puncte cu ocupanta locului 2, Manchester United. Deși Arsenal nu a mai învins rivala sa în Premier League din martie 2014, ea nici nu a pierdut cu Tottenham acasă de șapte ani, iar forma pe teren propriu a „Tunarilor” este una impresionantă – 5 meciuri, 5 victorii în acest sezon de Premier League.
Sâmbătă, 17:00 – Liverpool v Southampton
Liverpool și Southampton se duelează în cel de-al doilea meci transmis sâmbătă de Eurosport 1, LIVE la ora 17:00. Seria de patru partide directe dintre cele două care au produs în total doar două goluri poate fi una înșelătoare. Liverpool are o medie de aproape două reușite pe meci în actuala stagiune și a marcat de zece ori în ultimele trei partide oficiale din sezon. Apărarea este însă cea care îi dă de cele mai multe ori bătăi de cap managerului Jurgen Klopp. De altfel, Southampton este o adversară tradițional incomodă pentru Liverpool, care nu a reușit să câștige în fața echipei oaspete de sâmbătă din 2015 încoace. Cu toate acestea, gazdele sunt într-o formă bună, în timp ce Southampton a câștigat un singur meci din ultimele cinci partide din Premier League.
Sâmbătă, 19:30 – Manchester United v Newcastle United
După un start de sezon peste așteptări, Newcastle pare să fi slăbit ritmul în Premier League. Nou-promovata a pierdut două meciuri la rând cu același scor – 0-1 – înainte de pauza meciurilor internaționale și va spera să revină în forță cu un rezultat bun în fața altei echipe de tradiție din Anglia. Nu va fi însă deloc ușor, căci sâmbătă la ora 19:30, LIVE pe Eurosport, Manchester United va fi gazda formației lui Rafa Benitez. United este prima urmăritoare a lui City în fruntea clasamentului din Premier League, însă trei rezultate dezamăgitoare în ultimele patru partide au îndepărtat echipa lui Jose Mourinho la nu mai puțin de 8 puncte de lideri. Acum două sezoane ambele meciuri directe dintre Manchester United și Newcastle s-au încheiat la egalitate, însă echipa din Manchester pornește ca favorită certă în acest weekend.
Luni, 22:00 – Brighton & Hove Albion v Stoke City
Etapa a 12-a se încheie luni seară cu partida dintre Brighton și Stoke, LIVE pe Eurosport 1 la ora 22:00. Surprinzător, nou-promovata Brighton stă mai bine în clasamentul momentului, fiind una dintre revelațiile sezonului și aflându-se pe poziția a 8-a în Premier League. Echipa antrenată de Chris Hughton nu a mai pierdut de patru etape și are șanse bune de a mai obține un rezultat satisfăcător în fața unei echipe Stoke mult prea inconstante în acest sezon. Media de două goluri primite pe meci a oaspeților de luni va trebui îmbunătățită dacă formația lui Mark Hughes dorește să nu aibă griji în privința unei posibile retrogradări.
Transmisiunile Premier League de pe Eurosport sunt sponsorizate de UPC Romania.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo