articol de Alex Ivan
De-a lungul timpului, naționala Statelor Unite nu a cunoscut performanțe notabile. SUA au participat la 10 ediții ale Cupei Mondiale, cel mai recent în 2014. Americanii au ratat prezența la Mondialul din Rusia în urma unei înfrângeri rușinoase suferită pe teren propriu în fața lui Trinidad și Tobago, în ultima etapă a calificărilor. Adversarul de atunci al Statelor Unite era pe ultimul loc în clasamentul grupei de calificări și pierduseră opt din cele nouă partide disputate până atunci.
La trei ani distanță de la acel moment, SUA se pot lăuda cu o echipă națională de mare perspectivă, ai cărei jucători evoluează pentru cele mai puternice echipe din Europa. Aceștia au doborât ieri un record vechi de 15 ani. În aceeași zi, trei jucători americani au reușit sa marcheze pentru formațiile din primele cinci campionate ca valoare ale Europei.
Liga
Real Madrid a pus ochii pe un jucător al lui Manchester City, iar transferul se poate face în iarnă
ACUM 32 MINUTE
https://i.eurosport.com/2020/11/03/2928000.jpg

Performanță egalată după 15 ani

Ultima dată când SUA au cunoscut un asemenea record, tatăl unuia dintre protagoniștii de ieri se număra printre marcatorii din 2005. Gio Reyna a înscris al doilea său gol din Bundesliga în remiza 1-1 înregistrată de Dortmund pe terenul lui Eintracht Frankfurt, Wenston McKennie și-a trecut în cont prima reușită din tricoul lui Juventus în victoria de ieri din derby-ul cu Torino, iar Christian Pulisic a reușit primul gol din acest sezon în succesul lui Chelsea de pe teren propriu cu Leeds United.
Gio Reyna este fiul de 18 ani al fostului căpitan al Statelor Unite, Claudio Reyna, și al jucătoarei de fotbal feminin, Danielle Egan. Acesta a punctat în minutul 56 cu un șut de la marginea careului, după ce Kamada reușise să deschidă scorul pentru gazde.
https://i.eurosport.com/2020/12/06/2950199.jpg
McKennie este în vârstă de 22 de ani și provine din Little Elm, Texas. Acesta a marcat golul egalizator pentru Juventus în minutul 77 al duelului cu Torino, după ce fusese introdus pe teren cu șase minute în urmă.
Pulisic, în vârstă tot de 22 de ani, a copilărit în Hershey, Pennsylvania. El a închis tabela pentru Chelsea în partida cu Leeds United în al treilea minut al prelungirilor reprizei secunde, după o pasă primită de la Timo Werner. Grație victoriei de ieri, formația lui Lampard a urcat pe primul loc în Premier League. Pulisic a revenit recent în lotul lui Chelsea și a fost introdus în minutul 30 al meciului de ieri, după ce Ziyech a părăsit terenul accidentat.
Ultima dată când trei americani au marcat în aceeași zi în top cinci campionate din Europa a fost în august 2005, conform Opta. Brian McBride, jucătorul lui Fulham, a înscris golul victoriei pentru echipa sa într-un duel cu Everton, Claudio Reyna a punctat pentru Manchester City într-un succes cu 2-1 împotriva lui Portsmouth, iar Jermaine Jones a reușit golul decisiv într-o victorie cu 1-0 a celor de la Eintracht Frankfurt în fața lui Nurnberg.
Premier League
Arsenal - Tottenham | Cine iese din criză?
ACUM O ORĂ
Fotbal
Ravanelli și Zambrotta, lectori pentru afaceriștii de sport din România!
ACUM 2 ORE