Marți seară, Al Hilal a obținut o performanță excelentă prin calificarea în finala Ligii Campionilor Asiei. Deși a fost învinsă în manșa retur de Al Sadd cu scorul de 4-2, echipa lui Răzvan Lucescu a obținut oricum calificarea datorită victoriei din tur de la Qatar cu 4-1 în fața echipei antrenate de Xavi.
Totuși, Răzvan Lucescu a avut emoții mari în manșa secundă, asta pentru că scorul era 3-1 pentru Sadd în minutul 20, cu trei goluri încasate de Hilal în doar trei minute. În acele momente, echipa antrenată de român s-a aflat în degringoladă totală. Până la urmă s-a terminat cu bine pentru Lucescu Jr., scor 2-4. În finală, Al Hilal îi va înfrunta pe japonezii de la Urawa Red Diamonds. În prima manşă, niponii au câştigat cu 2-0, iar retur cu 1-0.

Răzvan Lucescu: "Sentimentul e fantastic"

Serie A
Răzvan Lucescu are șanse să-i ia locul unui antrenor uriaș, în Serie A! Cu ce club negociază românul
18/04/2021 LA 10:28
Răzvan Lucescu a vorbit pentru Gazeta Sporturilor despre reușita obținută cu Al Hilal. Pentru antrenorul român urmează în campionat meciul cu Nasr, o altă încercare importantă: "M-am culcat destul de târziu și m-am trezit devreme fiindcă a trebuit să fac analiza meciului, plus că pentru noi urmează derby-ul cu Nasr în campionat. Al Sadd e o echipă foarte bună, agresivă, cu organizare, căreia îi place să facă presing sus și care atunci când are mingea e foarte, foarte bună. Plus de asta, noi avem o problemă în a gestiona momentele care ne sunt favorabile. Când e 0-0 sau când suntem într-o situație de 50-50, suntem liniștiți, jucăm exact ce trebuie".
Lucescu Jr. a mărturisit că în Arabia Saudită, în lumea fotbalului, doar despre trofeul Ligii Campionilor Asiei se vorbește, iar asta pentru el reprezintă o responsabilitate în plus: "Numai despre acest trofeu se vorbește aici. Încă din prima zi în care am ajuns la echipă, în cantonamentul din Austria, am auzit numai despre Champions League Asia. Sentimentul pe care îl încerc astăzi e fantastic, câți antrenori nu visează și poate nu reușesc niciodată să ajungă să dispute o finală cu un trofeu atât de important pe masă? Chiar trăiesc acest moment și mă simt bine!", a spus Lucescu pentru Gazeta Sporturilor.

Răzvan Lucescu este sigur de câștigarea campionatului în Arabia Saudită

Lucescu Jr. a povestit, de asemenea, că nu concepe să piardă titlul de campioană cu Al Hilal: "Contează şi titlul de campioană, dar ei nu pot concepe că s-ar putea rata câștigarea campionatului. Acel lucru îl trec deja la bifate. Nu am sărbătorit în niciun fel. Aici nu se obișnuiește așa ceva. Plus că la ce tensiune am trăit, parcă nici nu știam cum să mă comport. Apoi, eu deja mă gândesc la derby-ul cu Nasr", a mai spus Lucescu pentru sursa citată.
Răzvan a vorbit și despre viața la Riad. Antrenorul lui Al Hilal a mărturisit că se simte excelent în Arabia Saudită: "E o experiență nouă pentru mine, total diferită față de Salonic, care la rândul lui era un oraș complet altfel față de București. Îți spun foarte sincer, am rămas plăcut surprins de ce am găsit aici. Nimic, dar absolut nimic din ce auzisem, din ce mi se povestise! Mă simt nu bine, ci foarte bine. Lumea e deschisă, e multă liniște, sunt foarte comunicativi cu străinii, amabili. Așa sunt și jucătorii, dacă le arăți că ești preocupat să-i înveți lucruri și să-i ajuți să progreseze, imediat se atașează, vin lângă tine și se creează o unitate deosebită. Stau într-un fel de complex unde locuiesc străini. E o zonă de vile, plină de familii din Italia, Spania, Grecia, Brazilia etc. Zona e un fel de resort mare, cu piscină, parc, restaurant. E un loc unde femeile nici nu sunt nevoite să poarte abaya, e o libertate totală. Soția mea e și ea cu mine și se simte confortabil. În plus, ca să-ți răspund la întrebare, mă simt în mare siguranță. Aveam o oarecare teamă, auzeam tot felul de povești, că au fost atacuri cu drone, că e tensiune acolo... Nimic, dar nimic din toate acestea! Chiar mi se pare un oraș natural, sunt locuri multe în care te poți plimba, poți citi, cafenele multe".
https://i.eurosport.com/2019/10/22/2701059.jpg
Răzvan Lucescu este de părere că Pușcaș este vinovatul pentru episodul delicat de la Națională: "Responsabilitatea rezultatului aparține antrenorului, nu jucătorului, tocmai de-asta eu cred că vinovat e Pușcaș. A dat dovadă de egoism, n-a respectat regulile echipei, n-avea voie să facă așa ceva! Știu că toată lumea spune că antrenorul trebuie să se controleze, că el transmite echilibru de pe bancă, dar într-un stfel de moment, când vezi că nu se respectă ceva și pierzi un rezultat mare, îți mai scapă un astfel de reproș, mai ortodox sau mai puțin ortodox. Până la urmă, în orice situție, antrenorul e cel aflat mereu în centrul polemicilor. Ce să-i faci?, asta e viața noastră, a antrenorilor! Lucrurile trebuie rezolvate la vestiar", a concluzionat Lucescu pentru Gazeta Sporturilor.
Serie A
Răzvan Lucescu poate ajunge într-un campionat de top: "Următoarele 24 de ore sunt decisive"
17/04/2021 LA 09:05
Fotbal
Gest superb al lui Răzvan Lucescu: a salvat Brașovul de jumătate din datoriile către ANAF
15/04/2021 LA 05:24