Al Hilal a doborât recordul mondial de victorii consecutive în fotbal! Echipa saudită e de neoprit în acest sezon

Al Hilal s-a calificat en-fanfare în semifinalele Ligii Campionilor Asiei, după ce a trecut cu 2-0 de Al-Ittihad în manșa retur a sferturilor. A fost a 28-a victorie consecutivă a formației antenate de Jorge Jesus, ceea ce reprezintă un record mondial.

Al Ittihad - Al Hilal

Credit imagine: Eurosport

Al Hilal s-a calificat fără probleme în careul de ași din Liga Campionilor Asiei, după ce a câștigat cu 2-0 returul din sferturi contra rivalilor de la Al-Ittihad. Golurile echipei lui Jorge Jesus au fost marcate de Al Shahrani (61) și Malcom (90+5), iar succesul a reprezentat un moment de cumpănă în istoria fotbalului.
Al Hilal a ajuns la 28 de victorii consecutive în toate competițiile, un record absolut în "sportul rege", cel puțin dacă ne raportăm la competițiile de primă mână din toată lumea. Ultima dată când Al Hilal nu a ieșit învingătoare de pe teren s-a întâmplat pe 21 septembrie 2023, când a remizat pe terenul celor de la Damac, formație antrenată de Cosmin Contra. Atunci a fost 1-1, golul egalizator al gazdelor fiind marcat de Niculae Stanciu.

Al Hilal, record mondial de victorii consecutive

De atunci, Al Hilal a obținut 16 victorii în campionatul Arabiei Saudite, unde este lider detașat (are 12 puncte peste Al Nassr), 9 în Liga Campionilor Asiei și 3 în Cupa Regelui.
Recordul anterior de victorii consecutive le aparținea galezilor de la The New Saints, care în 2016 au câștigat 27 de meciuri la rând (21 în campionat și 6 în cupă). Formația galeză a doborât la vremea respectivă recordul deținut de Ajax, care lega 26 de victorii la rând în sezonul 1972-1973, pe vremea când în tricoul "lăncierilor" juca marele Johan Cruyff.
Având în vedere diferența de valoare dintre Al Hillal și celelalte echipe din Arabia Saudită, sunt șanse mari ca recordul echipei lui Jesus să se extindă. În următoarele 4 meciuri, Al Hilal va juca în campionat cu Damac (locul 6), Al Shabab (locul 12), Al Akhdoud (locul 14) și Al Khaalej (locul 11). Ulterior va urma derby-ul cu Al Nassr din seimifinalele Supercupei Arabiei Saudite, iar apoi prima manșă cu Al Ain (Emiratele Arabe Unite) din semifinalele Ligii Campionilor Asiei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo