Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Astra Giurgiu, la un pas de faliment! Fosta campioană a României se retrage din Liga 2

Alex Masgras

Publicat 05/03/2022 la 16:54 GMT+2

Astra Giurgiu se retrage din Liga 2. Fosta campioană a României a disputat astăzi ultimul meci din campionat, o înfrângere în fața celor de la Unirea Constanța.

Astra Giurgiu, Europa League 2016-2017 (LaPresse)

Credit imagine: LaPresse

Astra Giurgiu, fosta campioană a României, se va retrage din campionat, potrivit Telekom Sport. Echipa din Giurgiu, care a retrogradat sezonul trecut din Liga 1, se confruntă cu grave probleme financiare. Din 5 octombrie 2021, echipa se află în insolvență, iar datoriile clubului se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro. Cu patronul Ioan Niculae în închisoare, echipa apre să nu mai aibă viitor, iar cel mai probabil, echipa nu va mai face deplasarea la Iași pe 12 martie, pentru partida cu Poli.
În acest moment, Astra se află pe ultimul loc din Liga 2, cu –1 punct. Echipa a început sezonul cu o penalizare de 8 puncte, dar pe parcursul sezonului a mai fost penalizată din cauza datoriilor, revenind pe minus. Astfel, cele 19 puncte câștigate în acest sezon și care ar fi poziționat-o pe locul 16 au fost obținute în zadar.
Citește și:

Astra Giurgiu, campioana României în 2016

Cu Marius Șumudică pe banca tehnică, Astra Giurgiu a câștigat pentru prima și singura dată titlul de campioană în sezonul 2015/16. Echipa din Giurgiu a câștigat și o Cupă a României (2014) și două Supercupe (2014, 2016), fiind și de trei ori finalistă a cupei, ultima oară chiar sezonul trecut, când a fost învinsă în finală de Universitatea Craiova.
West Ham-Astra Giurgiu, Europa League 2016-2017 (LaPresse)
Astra Giurgiu a reprezentat România și în cupele europene. Cea mai bună performanță a fost înregistrată în sezonul 2016/17, atunci când s-a calificat în primăvara europeană, fiind eliminată în șaisprezecimile de finală de către Genk.
Printre cele mai importante rezultate înregistrate de giurgiuveni se numără eliminarea lui Olympique Lyon în playoff-ul Europa League din 2014, dar și eliminările din turul trei preliminar din 2015 și playoff-ul din 2016, ambele cu West Ham United. Astra Giurgiu a evoluat în faza grupelor Europa League în două rânduri: 2014/15 și 2016/17.
Program Premier League, 5-7 martie
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo