Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Au fost duși să negocieze cu Steaua" Cum a fost Mutu la un pas să semneze cu roș-albaștrii

Andrei Bobeica

Publicat 05/05/2021 la 20:09 GMT+3

Adrian Mutu a fost la un pas să ajungă la Steaua, înainte cu 3 ani să meargă la Dinamo, astfel s-ar fi scris istoria diferit.

mutu dinamo

Credit imagine: Eurosport

Omul care l-a descoperit pe Adrian Mutu, Cornel Jurcă, a povestit cum fostul jucător al naționalei putea juca pentru Steaua.

Mutu, aproape de Steaua

La 19 ani, Adi Mutu a fost transferat de Dinamo de la FC Argeș pentru 600 000 de euro. Mutu nu a stat foarte mult la Dinamo, iar în 2000 a plecat în Italia la Inter.
Dar înainte să ajungă la Dinamo, Mutu putea semna cu Steaua.
„De mic, Mutu a avut capacitatea de a strânge în jurul lui echipa. Mereu glumea, avea permanent zâmbet pe buze. Era unul dintre puținii din generația lui care chiar venea la antrenament și care juca fotbal de plăcere.
Îmi amintesc că după o acțiune, lângă Arad, seara, Mutu s-a accidentat la piciorul stâng. Căzuse într-o groapă. Toți mi-au ascuns asta, iar când am aflat l-am băgat titular, fundaș stânga, împotriva celui mai puternic adversar. A fost cel mai bun de pe teren.
Înaintea unui meci internațional convocam echipa Under 16. Am sunat la Oradea pentru Lincar, dar am aflat că nu a fost la antrenament. Când am sunat la Pitești mi-au spus că nici Mutu nu se prezentase la antrenament. Am înnebunit. Ce se întâmplase? Au fost luați de un impresar și duși amândoi la Steaua să negocieze cu Steaua, dar pentru că aveau 16 ani nu au apucat să și semneze. Nu am acceptat așa ceva și le-am interzis să mai vină la națională. Încălcasera anumite principii despre care îi informasem. Ulterior au fost intervenții și au revenit la lot.
Mutu poate fi inclus în primii 10 jucători din istoria naționalei, dar fotbalistul Mutu, nu omul”, a spus Cornel Jurcă, la Radio Gold FM.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo