Un star fără Champions League în palmares visează la Balonul de Aur! "Cred că merit să-l câștig"

Harry Kane a încheiat sezonul cu 65 de goluri marcate în toate competițiile pentru Bayern Munchen și s-a remarcat drept unul dintre marii favoriți la câștigarea Balonului de Aur, trofeu care va fi acordat la Londra în acest an. Atacantul englez a vorbit despre șansele sale de a-și adjudeca distincția, anunțând că, din punctul lui de vedere, merită să o obțină.

Harry Kane, Kylian Mbappe

Credit imagine: Getty Images

Harry Kane a avut un sezon 2025/26 de vis, pe care l-a încheiat cu 3 trofee câștigate (titlu, Cupa și Supercupa Germaniei) și cu 65 de goluri și 7 pase decisive reușite, în toate competițiile, pentru Bayern Munchen.
În urma acestor performanțe, englezul s-a remarcat drept unul dintre marii favoriți la câștigarea Balonului de Aur, trofeu care va fi acordat în premieră la Londra în acest an.
Atacantul a oferit recent un interviu pentru L'Equipe în care a vorbit despre dorința de a continua să doboare recorduri și despre cât de ușor i-a fost să depășească pragul de 60 de goluri marcate într-un singur sezon.
"Când lași în urmă acel prag, te trezești pe un teren bătătorit doar de Messi (73 de goluri în 2011/12) și Cristiano Ronaldo (61 în 2014/15). Motivul pentru care am reușit acest lucru este pentru că, spre deosebire de anii precedenți, nu am avut nicio scădere de formă.
Îmi place să fiu motivat de statisticile marilor jucători, dar nu am fost obsedat să-i depășesc. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără coechipierii mei și staff-ul clubului. O mare parte din succesul meu li se datorează lor", a declarat Harry Kane, care s-a poziționat drept unul dintre favoriții la câștigarea Balonului de Aur.

Harry Kane visează să câștige Balonul de Aur

"În afară de Cupa Mondială, cred că merit să câștig Balonul de Aur. Favoriți sunt jucătorii care au ajuns în finala Champions League și eu, dar nu sunt genul care cere merite. Încerc să las performanța mea pe teren să vorbească de la sine", a adăugat englezul.
Atacantul a spus și că ar fi foarte încântat să obțină mult râvnitul trofeu individual în țara natală, gala din acest an urmând a avea loc la Londra.
"Poate că este un semn bun pentru mine. Câștigarea trofeului în orașul meu natal ar fi și mai specială. Această cursă (n.r. pentru trofeu) mă motivează și mă menține motivat. De fapt, pot deja să anunț că obiectivul meu în sezonul viitor va fi să-mi depășesc propriul record de goluri", a mai spus Harry Kane, citat de Marca.
Englezul va juca în următoarele săptămâni alături de naționala lui Thomas Tuchel la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada, unde Anglia face parte din grupa L, alături de Croația (17 iunie), Ghana (23 iunie) și Panama (28 iunie).
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo