FC Barcelona este în plină pregătire a noului sezon, iar cum problemele financiare sunt aproape de a fi rezolvate și anunțul semnării unui nou contract cu Lionel Messi este iminent, toată atenția se îndreaptă către felul în care se prezintă echipa.
Amicalul cu RB Salzburg din această seară nu le oferă prea multe motive de mulțumire fanilor. Barcelona a pierdut cu 2-1, golurile austriecilor fiind marcate de Susic (min.43) și Aaronson (min.90), în timp ce pentru Barcelona a înscris Braithwaite (min.82).
Deși victoria celor de la Salzburg a venit pe final, jocul a fost în totalitate la discreția acestora, observându-se diferența de pregătire a celor 2 echipe, austriecii având deja 2 partide oficiale jucate în acest sezon în campionat.
Liga
Barcelona - Elche 3-2. Recorduri pentru Ferran Jutgla și Gavi, după un meci incredibil
18/12/2021 LA 19:20

Barcelona, învinsă de RB Salzburg într-un meci amical

Conform jurnaliștilor catalani, scorul putea fi mult mai mare, dar gazdele au ratat cu seninătate câteva mari ocazii de a se desprinde pe tabelă. Jocul Barcelonei a fost unul foarte modest, deși pe teren au fost majoritatea dintre cei mai buni jucători, inclusiv nou sositul Memphis Depay, iar presa catalană a semnalat că acest lucru s-a întâmplat în special din cauza sistemului ales de Ronald Koeman.
Antrenorul olandez a mizat pe o garnitură cu 3 fundași centrali, sistem pe care a încercat să-l implementeze și în primele sale meciuri la Barcelona, dar la care a renunțat pe parcursul stagiunii trecute în urma criticilor care i-au fost aduse.
"Ronald Koeman a folosit un sistem 3-5-2, pe care l-a pus atât de mult în practică în sezonul trecut, în loc de sistemul 4-3-3, de care părea că s-a îndrăgostit la un moment dat. Confruntându-se cu un adversar mai bun din punct de vedere fizic antrenorul Barcei a ales să-și întărească defensiva, dar nu a funcționat pentru el, iar victoria austriecilor putea fi mult mai clară.", au scris cei de la Mundo Deportivo.
Peste 4 zile, Barcelona are programat un amical de lux, contra lui Juventus, meci care se va juca pe stadionul Camp Nou.
Liga Campionilor UEFA
"Batjocură totală la adresa Barcelonei, la televiziunea engleză!". Reacţia lui Crouch, virală
09/12/2021 LA 08:18
Liga Campionilor UEFA
Xavi, despre noul obiectiv al Barcelonei după eliminarea din UCL: "Începem o nouă etapă, de la zero"
08/12/2021 LA 23:02