Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bayern, de neoprit! Bavarezii au cucerit și Supercupa Germaniei după victoria cu Dortmund

Vlad Dumitrescu

Actualizat 30/09/2020 la 23:23 GMT+3

Bayern Munchen face colecție de trofee. După Bundesliga, UEFA Champions League, Supercupa Europei a venit rândul Supercupei Germaniei, după victoria cu 3-2 în fața Borussiei Dortmund.

Bayern Munchen sărbătorește victoria

Credit imagine: Getty Images

După o înfrângere rară cu 4-1 în campionat, Bayern a revenit. Nu că s-ar fi îndoit cineva. Echipa lui Hansi Flick și-a mai adăugat un trofeu în palmaresul acestui sezon după ce anterior a cucerit Bundesliga, UEFA Champions League, Cupa Germaniei și Supercupa Europei.
După un început de meci în care ambele echipe și-au creat ocazii, ba chiar a părut că jocul Borussiei este mai fluid și ar putea pune mai multe probleme, eficiența baverzilor și-a spus cuvântul. Faptul că golul a venit chiar de la un corner al lui Dortmund ar trebui să-i dea motive de îngrijorare lui Lucien Favre: în minutul 18 Alphonso Davies a găsit o pasă extraordinară pe contraatac pentru Muller cel care l-a găsit la rândul lui perfect pe Lewandowski. De aici, polonezul i-a pasat simplui Tolisso, care a marcat fără probleme din careu.
Borussia Dortmund nu a părut capabilă să profite de linia defensivă avansată a baverezilor iar Erling Haaland a părut o figură apăsată de singurătatea din ofensiva oaspeților. De profitat a profitat tot Bayern în minutul 32 când centrarea lui Davies a ajuns la timp pentru cursa târzie a lui Muller, cel care a lovit impecabil cu capul pentru a face 2-0.

Bayern - Borussia Dortmund. Bavarezii, din nou prea buni

Borussia Dortmund părea să piardă complet controlul partidei însă o pasă greșită a lui Benjamin Pavard de care a profitat în cele din urmă Julian Brandt pentru a marca le-a oferit speranțe oaspeților în finalul reprizei secunde.
A doua parte a început cu un contraatac prefect pentru Dortmund. Perfect până la finalizare pentru Meunier, rămas singur cu Neuer, a trimis mult peste poartă. Genul de ocazie pe care nu vrei să o ratezi cu Bayern Munchen.
În minutul 55 însă în sfârșit Bourssia a profitat de linia defensiva extrem de avansată a bavarezilor: pasa filtrantă a lui Delaney l-a găsit fix unde trebuie pe Haaland. Norvegianul doar atât aștepta: s-a conformat și l-a învins pe Neuer fără probleme.
După golul egalării, Borussia a controlat mult mai bine partida iar Haaland a irosit o ocazie uriașă singură cu Neuer. Cu toate acestea, a fost nevoie doar de o greșeală a lui Delaney care a pierdut mingea în propria jumătate pentru ca echipa lui Flick să fie letală. Kimmich a șutat din careu direct în Hitz, însă respingerea a ajuns cumva tot la fel iar mingea a ajuns tot ”cumva” în poartă.
Așadar mașinăria de trofee numită Bayern Munchen merge în continuare la turație maximă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo