Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Benzema s-a enervat și a părăsit antrenamentul lui Al Ittihad! Ordinul care l-a scos din sărite

Nicu Savin

Publicat 07/02/2024 la 16:53 GMT+2

Karim Benzema s-a reîntors de curând în lotul lui Al Ittihad, dar se pare că relația starului cu antrenorul Marcelo Gallardo e una glacială. La antrenamentul de luni, francezul a fost pus să facă exerciții singur, ordin pe care nu l-a respectat și a plecat pur și simplu de pe teren.

Karim Benzema con la maglia dell'Al Ittihad - Stagione 2023-24

Credit imagine: Getty Images

Karim Benzema traversează o perioadă extrem de complicată la Al Ittihad. În timpul pauzei competiționale din această iarnă, francezul a fost legat de o revenire în Europa sau de un transfer la altă echipă saudită, dar nimic nu s-a materializat și atacatul a revenit în lotul lui Al Ittihad.
Echipa lui Benzema a jucat acum 3 zile primul meci oficial din 2024 (4-0 cu Al Faysaly, în Cupa Prințului), dar acesta nu a făcut parte din lot, deși nu are nicio problemă fizică. Conform ibericilor de la Marca, francezul a fost protagonistul unui episod tensionat la antrenamentul de luni.
Concret, Benzema a început ședința de pregătiri alături de toți coechipierii, dar ulterior antrenorul Marcelo Gallardo i-a ordonat să părăsească grupul și să facă exerciții individuale. Balonul de aur din 2022 nu a acceptat așa ceva și pur și simplu a plecat la vestiare, semn că relația sa cu managerul argentinian nu este deloc una bună.

Karim Benzema, "la cuțite" cu Marcelo Gallardo

Înainte de a părăsi ședința de pregătire, Benzema ar fi avut și un schimb de replici cu Gallardo, în care i-a transmis acestuia că este apt și că ar trebui să se antreneze măcar cu fotbaliștii care nu jucaseră în meciul de duminică. Tehnicianul nu a fost de acord și de acolo gestul de frustrare al lui Benzema, care s-ar putea solda cu o amendă mare.
Benzema a fost deja sancționat de clubul saudit pentru absența sa nemotivată din perioada pregătirii. Astăzi, Al Ittihad joacă pe terenul lui Al Taee, în etapa a 19-a din campionat, dar Benzema nu face parte din lot, o altă dovadă a faptului că ruptura între el și Gallardo este clară.
La jumătatea sezonului, Al Ittihad este abia pe locul 8 în Arabia Saudită și nu mai are nicio șansă la titlu. Singurul obiectiv realizabil este clasarea pe locul 3, ultimul care duce în ediția următoare a Ligii Campionilor Asiei, dar și această misiune este foarte grea, pentru că diferența față de Al Ahli e de 12 puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo