Universitatea Craiova are șanse la titlu în acest sezon, iar Cristiano Bergodi s-a asigurat că victoria oltenilor în fața actualei campioane din Liga 1 nu li s-a urcat la cap jucătorilor lui, mai ales acum, când Craiova poate să-i depășească pe ardeleni.În cazul unei victorii cu Gaz Metan, U Craiova o poate depăşi pe CFR Cluj. Oltenii au 35 de puncte, în timp ce ardelenii sunt pe primul loc şi au 36 de puncte.
"E un meci dificil, mai ales din punct de vedere mental, pentru că noi venim după un meci cu CFR, ne-a dat încredere, dar e normal că acum e un examen de maturitate la Mediaş. Pe jucătorii mei îi consider inteligenţi, profesionişti şi stiu că vom avea numai de pierdut dacă vom intra relaxaţi. Când eşti cu nasul pe sus, fotbalul te pedepseşte. Băieţii ştiu, au capacitatea de a conştientiza că e un meci precum cel cu CFR Cluj. Presiune e mereu. Suntem pregătiţi, dar tot CFR e înaintea noastră, nu văd de ce să fim favoriţi. Noi trebuie să facem bine cu acest meci cu Gaz. Bătăliile mediatice nu ne interesează.
Nu ne va fi uşor, dar până acum ne-am comportat bine, echipa a crescut nivelul şi cred că putem face un final frumos. Suntem pregătiţi, dar tot CFR Cluj e înaintea noastră, încercăm să câştigăm cele trei puncte în fiecare meci. Din punct de vedere mental jucătorii au încredere şi au speranţa că se poate face bine. Pregătim meciul la fel ca cel cu CFR Cluj. Eu sper să fie un fotbal curat până la final şi sperăm că aşa se va întâmpla. Trebuie să jucăm bine pe teren şi altceva nu trebuie să ne intereseze, pentru că pierdem energie", a declarat antrenorul italian.
Romanian Liga I
Bergodi are planuri mari: "Vreau să câștigăm titlul!" Mesajul transmis după ce a semnat cu Craiova
08/05/2020 LA 14:18
Oltenii au învins-o pe CFR cu 3-2 și s-au apropiat la un singur punct de primul loc din clasament. Cristiano Brgodi este sceptic și urmărește cu orice preț să-și țină jucătorii cu picioarele pe pământ până la finalul actualei ediții de campionat.
Romanian Liga I
Bratu în locul lui Bergodi la Voluntari?
07/10/2019 LA 12:25
Fotbal
Dan Petrescu, explicații pentru eșecul din Cupa României: "Cei care fac tragerea să se gândească"
ACUM 5 ORE