”Sunt dezamăgit de acest meci, dar mai ales de faza golului. Nu mi s-a părut henț, nu știu dacă se dă la așa ceva. Ne așteptam ca arbitrul să se uite măcar la fază de mai multe ori. Dar fără să te uiți, fără să verifici, să anulezi un gol de calificare, mi se pare forțat. În tur s-a dus să verifice la penalty. Așa mi se pare normal”, a declarat Mara la DigiSport.
”Suntem dezamgăgiți. Îi felicit pe băieți, pe Dan Petrescu, pentru tot ce au realizat. Să crezi că tu conduci cu 1-0 și apoi să ți se anuleze golul, este frustrant, dar merită toți felicitările mele. Ar fi fost o calificare istorică. Am făcut un meci foarte bun, ne-am apărat bine, am avut contraatacuri bune. Ar fi fost o calificare frumoasă și meritată pentru dăruirea de care au dat dovadă băieții”, a adăugat el.
”Este ciudat, poate calificarea unei echipe precum Sevilla este o rețetă mai bună pentru unii de la UEFA, decât o echipă din România”, a completat Mara.
Premier League
Ronaldo, impresionant în tricoul lui United! Cifrele portughezului în meciul cu West Ham
ACUM 16 MINUTE
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Fotbal
Charlie Patino, cel mai bun tânăr din istoria Academiei lui Arsenal, gata de debut!
ACUM 42 MINUTE
Serie A
Răzvan Marin i-a cucerit pe fanii lui Cagliari! Ce mesaj în italiană a transmis după meciul cu Lazio
ACUM 2 ORE