Ladislau Boloni a fost una dintre variantele pe care Federația Română de Fotbal le-a avut iarna trecută, când i-a căutat un înlocuitor lui Mirel Rădoi pentru banca tehnică a echipei naționale.
Tehnicianul a refuzat atunci propunerea lui Răzvan Burleanu, dezvăluind acum că nu a fost încântat de faptul că președintele FRF i-a spus că unul dintre obiectivele sale este finanțarea Cupei Satelor.
Boloni a spus, însă, că pe viitor ar vrea să ajungă la cârma naționalei României, vorbind și despre care sunt singurele echipe din țara noastră cu care i-ar plăcea să colaboreze.
Fotbal
Boloni, mesaj clar, după ce a refuzat naționala: "Fără să jignesc, Edi Iordănescu nu e Boloni!"
03/02/2022 LA 19:18
"Eu am semnat acum cu Metz și e bine să lucrez într-o atmosferă profesionistă, dar, ca să fiu sincer, proiectul meu era altul. Eu credeam că, ajungând selecționer, închei cercul. În sensul că am fost la echipa națională, la începuturile carierei mele de antrenor, iar acum veneam înapoi. Și îmi doream mult să am un rezultat frumos, din postura de selecționer. Asta nu înseamnă că renunț la gândul de a încheia pe viitor acest cerc. Nu mă gândesc acum la echipa națională, dar nici nu renunț la ea.
Și, oricum, dorința mea de a încheia cercul, revenind acasă, se poate îndeplini și altfel. N-am fost contactat de absolut nimeni în ultima perioadă, dar mă gândesc așa, că aș putea să apar, la un moment dat, la vreo două, trei echipe și să fiu în linia a doua. Cu un rol de consilier, sfătuitor.
Mă gândesc la Sepsi, mă gândesc la ASA Târgu Mureș, care dacă s-ar reînființa, ar fi plăcut pentru sufletul meu. Cu mare plăcere m-aș duce și în Moldova, la domnul Iftime (n.r. FC Botoșani). Pentru că știu că e un om care mă respectă, iar respectul acesta e reciproc", a declarat Ladislau Boloni, pentru Adevărul.
Citește și:

Boloni a semnat în această vară cu Metz

Ladislau Boloni a fost prezentat oficial la jumătatea lunii iunie la FC Metz, echipă care a retrogradat de curând din Ligue 1.
Clubul și-a prezentat staff-ul cu care va încerca să revină rapid în Ligue 1, Boloni fiind noul antrenor principal, iar Pierre Dreossi fiind instalat ca director sportiv. De altfel, acesta din urmă a stat și în spatele deciziei de a-l numi pe antrenorul român pe banca tehnică, după cum a precizat clubul francez.
Tehnicianul român (69 de ani) a semnat un contract pe doi ani cu Metz și îl înlocuiește pe Frederic Antonetti. Iar actuala grupare este a cincea pe care o pregătește în Franța, după Nancy, Rennes, Monaco și Lens.
Pierre Dreossi a mai lucrat cu Boloni la Panathinaikos, în sezonul 2020/21. Iar în Franța a mai fost în organigrama de conducere la AS Cannes, Lille, Rennes și Paris FC.
"Pierre Dreossi va conduce acum politica sportivă a clubului. Managerul este și în spatele venirii noului antrenor al lui FC Metz. Figură cunoscută în fotbalul francez, Laszlo Boloni este astfel numit antrenor al primei echipe messine.
Succesorul lui Frederic Antonetti, noul antrenor granat are o carieră bogată, atât pe scena națională, cât și pe cea europeană", au notat cei de la Metz pe site-ul oficial, unde au amintit și faptul că românul l-a promovat pe Cristiano Ronaldo la Sporting Lisabona.
"Ultimul său mandat de antrenor datează din sezonul 2020/21, ca antrenor al lui Panathinaikos. Boloni are o experiență solidă și o cunoaștere neobișnuită a fotbalului continental pe care le va pune acum în beneficiul lui FC Metz pentru următoarele două sezoane", au mai precizat oficialii clubului.
Ladislau Boloni are în palmares, un titlu de campion al Portugaliei cu Sporting Lisabona (2002) și unul câștigat în Belgia cu Standard Liege (2009).
Fotbal
Noi detalii despre negocierile pentru postul de selecționer! Care sunt cerințele Federației
18/01/2022 LA 03:18
Fotbal
Ladislau Boloni s-a decis în legătură cu oferta FRF! Ce are de gând antrenorul
13/01/2022 LA 07:28