Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Boloni va fi demis azi de la Panathinaikos. Răzvan Lucescu e mare favorit să îi ia locul

Cristian Mihală

Actualizat 08/03/2021 la 07:33 GMT+2

Ladislau Boloni e ca și demis de la Panathinaikos, iar conducerea grecilor visează să îl aducă în locul lui pe alt român: Răzvan Lucescu, antrenor liber de contract.

Ladislau Boloni, noul antrenor al lui Gent

Credit imagine: Eurosport

Presa din Grecia anunţă la unison că Boloni va fi demis de la Pao luni. Sport24.gr notează că azi va avea loc o şedinţă în care se vor negocia termenii încetării colaborării.
Jurnaliştii de la metrosport.gr merg mai departe şi notează că oficialii s-au gândit deja la un posibil înlocuitor. Răzvan Lucescu este în capul listei, însă acesta nu va fi uşor de adus. Fostul selecţioner a rămas liber de contract după ce a fost dat afară de arabii de la Al Hilal şi are pretenţii financiare foarte mari. În plus, doreşte să aibă garanţii pentru ca echipa să se lupte la titlu anul viitor. Lucescu Jr îşi permite să pună condiţii, în contextul în care el se află în negocieri destul de avansate şi cu Fenerbahce, un alt nume mare din Europa sud-estică.
Răzvan are o cotă fantastică în Grecia, unde a antrenat timp de 5 ani, în perioada 2014-2019. Mai întâi a făcut din anonima Xanthi o formaţie cu un cuvânt greu de spus în campionat, jucând chiar şi o finală de Cupă. Apoi, la PAOK, a scris istorie, cucerind mai întâi Cupa, pentru ca în stagiunea 2018-2019 să reuşească dubla istorică.
Boloni nu are soluţii pentru ieşirea din criză a lui Panathinaikos
Fostul mare jucător al Stelei are parte de un sezon greu. În august a fost instalat ca principal la Gent, însă a rezistat foarte puțin, fiind demis la jumătatea lui septembrie, după numai 3 etape. Jucătorii au fost atunci nemulțumiți de felul în care românul i-a pregătit.
Ulterior, antrenorul a ales să semneze cu Panathinaikos, un club istoric al Greciei care trecea printr-o perioadă foarte grea din punct de vedere al rezultatelor. Echipa din Grecia nu mai câștigase un trofeu din 2014. Boloni a obținut rezultate foarte bune pe banca lui Panathinaikos în toamnă, iar antrenorul părea că va reuși să redreseze situația în care se aflau grecii.
2021 a început de asemenea foarte bine pentru Boloni, care a avut o serie de 7 victorii și 2 rezultate de egalitate, dintre care în 7 dintre ele nu a primit gol. La un moment dat, verzii se aflau în lupta pentru primele locuri, ajungând chiar pe locul 2. Chiar și așa, din punct de vedere estetic echipa nu arăta așa cum își doreau fanii.
În următoarele 4 partide a început picajul echipei lui Boloni. Panathinaikos nu a învins pe nimeni 5 meciuri consecutive, pierzând de 4 ori, mai mult decât în ultimele 3 luni și jumătate.
Eliminarea din Cupa Greciei nu a picat bine nimănui din interiorul clubului, iar postul lui Boloni a devenit subiect de discuţie. În acest weekend, Pao a pierdut şi cu PAS Geanina, o formaţie modestă, iar şansele la un loc de Champions League au scăzut dramatic.

Boloni a pierdut vestiarul, jucătorii nu îl mai vor

După eliminarea din cupa Greciei, reporterul de la Cosmote TV l-a chestionat pe Boloni în legătură cu o posibilă criză traversată de echipă. Boloni s-a rezumat prin a spune: "Ce criză? Doar coronavirusul poate declanșa o criză! Nimic nu a mers. Când o echipă ia două lovituri în cap atât de repede își revine cu dificultate. Trebuie să admitem problemele formației noastre. În asemenea clipe, e mai bine să nu vorbesc. Mă opresc aici".
La interviul de la finalul partidei, Tasos Chatzigiovanis, unul dintre jucătorii săi, a fost foarte dur: "Ce a funcționat rău? Nu avem ocazii, nu suntem eficienți. Suntem foarte triști, nu știu ce să mai zic. Obiectivul nostru a fost să jucăm finala Cupei. E o perioadă dură, muncim din greu, dar nu arătăm bine. Trebuie să se schimbe ceva. Așa nu mai putem continua".
Boloni a pierdut vestiarul echipei, iar postul său este în pericol. Potrivit gsp.ro, mai mulți jucători cu influență din cadrul echipei, ar fi fost la patronul lui Panathinaikos pentru a-i cere ca acesta să-l demită pe Boloni.
Jucătorii sunt nemulțumiți de stilul defensiv al antrenorului român, precum și de tactica de joc. Printre jucătorii care au pierdut primul "11" se regăsesc italianul Macheda (ex-Man. United), spaniolul Carlitos și chiar Chatzigiovanis.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo