Brazilia, succes în minutul 90+10 în fața Columbiei, la Copa America
Publicat 24/06/2021 la 09:34 GMT+3
Brazilia a câștigat cu scorul de 2-1 partida cu Columbia și conduce după 3 meciuri grupa de la Copa America cu 9 puncte. Partida de aseară a fost una plină de tensiune și a fost decisă în minutul 90+10.
Casemiro Brazil Colombia Copa America
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Alex Masgras
Columbienii au început foarte bine meciul, reușind să înscrie printr-o foarfecă a lui Luis Diaz, jucătorul lui FC Porto, venită din centrarea lui Cuadrado. După marcarea golului, Columbia a început să se apere în fața unei echipe a Braziliei care se tot apropia de careul lui Ospina, fără ocazii evidente de gol. Brazilienii au reușit să lovească și bara în minutul 68 al partidei. După o pasă excelentă a lui Firmino, Neymar rămâne singur cu Ospina pe care îl driblează, dar își face mingea prea mult în lateral și trimite în bară.
În minutul 78 a avut loc cea mai controversată fază a meciului. Neymar a încercat o pasă în fața careului, dar mingea l-a lovit pe arbitrul argentinian Nelson Pitana în picior. Pentru un moment, jucătorii columbieni au părut că se opresc, în timp ce mingea a ajuns la Lucas Paqueta care a continuat faza și a trimis mingea în stânga, la Renan Lodi. De acolo, fundașul stânga al celor de la Atletico Madrid a centrat iar Roberto Firmino a reușit să înscrie cu capul. Columbienii au protestat imediat dar, din nefericire pentru ei, golul a fost validat după consultarea VAR. Din cauza protestelor și a verificării fazei, meciul a fost prelungit cu 10 minute. După acest moment, Brazilia a continuat să atace, iar golul a venit chiar în al zecelea minut de prelungiri. Neymar a executat un corner la colțul scurt care l-a găsit pe Casemiro fără marcaj și astfel Brazilia a reușit să ia cele 3 puncte din partida cu Columbia.
"La primul gol, arbitrul a distras jucătorii. Brazilia a trebuit să își găsească jocul, a avut o circulație bună a balonului iar jucătorii care au intrat în repriza a doua au influențat jocul", a spus după meci Reinaldo Rueda, selecționerul Columbiei.
Brazilia - Columbia 2-1 | Ce spune regulamentul?
Din sezonul 2019/20, regula legată de influențarea jocului de către arbitri a fost schimbată. În cazul în care o minge lovește arbitrul în timpul meciului în mod accidental și intră în poartă, se schimbă posesia sau se începe un atac promițător, atunci jocul se va relua cu minge de arbitru. Astfel, din prisma regulamentului, columbienii au avut toate motivele să protesteze la golul marcat de Roberto Firmino.
După acest meci, Brazilia este pe primul loc în grupă cu 9 puncte. Pentru brazilieni urmează ultimul meci al grupei, cel de pe 28 iunie cu Ecuador, în timp ce Columbia și-a jucat toate cele 4 partide și a reușit să se califice mai departe, singurul lucru pe care îl mai așteaptă columbienii fiind poziția de pe care merg în fazele eliminatorii ale Copa America 2021.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo