Sancțiune istorică în fotbal: Victor Gabriel, suspendat până când "victima" lui se va recupera total
Publicat 28/07/2026 la 23:47 GMT+3
Înalta Curte de Justiție Sportivă din Brazilia a luat o decizie radicală, ce ar putea pune bazele unei schimbări istorice în fotbal. Tribunalul l-a suspendat pe termen nedeterminat pe Victor Gabriel, un fundaș central de 22 de ani de la International Porto Alegre, pentru că l-a accidentat grav pe un adversar în timpul unui meci cu Cruzeiro din campionatul intern.
Victor Gabriel, intrare violentă asupra lui Gabriel Pec (International Porto Alegre - Cruzeiro)
Credit imagine: Getty Images
Intrările dure în fotbal se sancționează de regulă cu cartonașe roșii, iar autorii sunt suspendați ulterior două sau mai multe meciuri, în funcție de gravitatea faptelor. Totuși, există multe cazuri în care intenția de lovire a adversarilor e evidentă și urmările sunt grave, iar mulți experți consideră că în asemenea situații pedepsele ar trebui aplicate și în funcție de perioada de indisponibilitate a jucătorilor accidentați.
Un prim pas către o asemenea regulă a fost făcut în Brazilia, unde Înalta Curte de Justiție Sportivă a dictat o suspendare istorică pentru Victor Gabriel, un fundaș central de 22 de ani de la International Porto Alegre. Săptămâna trecută, în meciul pierdut de echipa sa cu 1-2 în fața celor de la Cruzeiro, acesta a fost eliminat în minutul 59 după o intrare violentă asupra lui Gabriel Pec, un atacant lateral de 25 de ani. Jucătorul lui International a urmărit mingea, dar l-a lovit cu talpa în tibie pe adversar, care a rămas întins pe gazon.
Deși Pec a fost inițial scos de pe teren cu o tăietură la picior, examinările medicale ulterioare au confirmat o fractură la tibia stângă, pentru care a trebuit să fie supus unei intervenții chirurgicale. Conform regulamentului din campionatul Braziliei, Victor Gabriel risca maxim șase etape de suspendare, dar cei de la Cruzeiro au cerut o pedeapsă mai mare și cazul a fost judecat de Înalta Curte de Justiție Sportivă.
Victor Gabriel, suspendat până când Gabriel Pec va putea să se antreneze normal, alături de echipă
Judecătorii au considerat că sancțiunea obișnuită pentru intrări violente, care variază de la unu la șase meciuri de suspendare, ar fi insuficientă pentru Victor Gabriel, având în vedere amploarea accidentării lui Gabriel Pec. Ca atare, fundașul celor de la Porto Alegre a fost suspendat pe o perioadă nedeterminată (maximum 180 de zile) și va putea juca din nou abia când fotbalistul lui Cruzeiro va reintra în programul normal de antrenament al echipei. Mai multe surse din Brazilia susțin că Pec se va putea antrena normal peste aproximativ 3 sau 4 luni, astfel că Victor Gabriel va lipsi în toată această perioadă.
În fața judecătorilor, jucătorul lui International a declarat cu lacrimi în ochi că nu a vrut în niciun moment să-l accidenteze pe adversarul său, dar nu a scăpat de suspendarea drastică. "Petrec nopți nedormite rugându-mă pentru el. Îmi cer sincer scuze tuturor celor de la Cruzeiro", a spus Victor Gabriel în sala de judecată.
Decizia tribunalului reprezintă o lovitură dură pentru Internacional Porto Alegre, care pierde un jucător cheie într-un moment critic al sezonului. Echipa antrenată de uruguayanul Paulo Pezzolano trece printr-o perioadă dificilă (are 4 înfrângeri la rând), ocupând în prezent locul 16 în Serie A, primul de deasupra liniei retrogradării. Pierderea e la fel de mare și pentru cei de la Cruzeiro. Gabriel Pec a fost transferat în acestă vară de la LA Galaxy pentru 10,5 milioane de euro, o sumă mare pentru campionatul Braziliei. Meciul în care el a suferit accidentarea oribilă a fost primul pentru el în tricoul celor de la Cruzeiro.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo