În mai a fost aprobat un amendament la documentul privind ”Legile Jocului” prin care se specifica că vor fi permise cinci schimbări în timpul unui meci în competițiile care vor fi încheiate în 2020. Totuși, cum coronavirusul va avea efecte și în stagiunea următoare, această regulă a fost prelungită acum pentru toate competițiile care se vor încheia până pe 31 iulie 2021 și toate turneele internaționale din iulie și august 2021.
IFAB a efectuat ”o analiză în profunzime a feedback-ului primit de la echipe și fotbaliști dar și a impactului pe care l-a avut COVID-19” și a concluzionat că o extindere a regulii este necesară pentru a asigura bunăstarea fotbaliștilor.
Decizia de a aplica acest amendament, care a fost folosit de toate ligile europene importante pentru restul sezonului 2020/2021, rămâne la latitudinea fiecărei competiții în parte. Această regulă a fost criticată pentru că ar favoriza echipele mari, care au deja loturi mai puternice și mai multe opțiuni din care să aleagă. Deși Premier League a votat în favoarea ei, echipe precum Aston Villa, Bournemouth, Sheffield United sau West Ham s-au opus.
Premier League
Manchester City nu a renunțat de tot la Harry Kane! Ce plan ar avea oficialii de pe Etihad
ACUM 19 MINUTE
Decizia a fost luată de IFAB în colaborare cu FIFA după ce în urma unor discuții ”productive” de săptămâna trecută nu s-a putut ajunge la o concluzie din cauza ”complexității și importanței problemei”.
Majoritatea ligilor europene importante își vor începe noul sezon la jumătatea lui septembrie, ceea ce înseamnă un presezon mult mai scurt. Grupele Champions League vor începe cu o lună mai târziu și se vor juca în șase săptămâni consecutive, ceea ce reduce astfel spațiul calendaristic pentru ligile interne.
https://i.eurosport.com/2020/07/14/2849881.jpg
Romanian Liga I
Veste importantă înainte de meciul de la Craiova! Budescu, inclus în lotul FCSB-ului
ACUM O ORĂ
Fotbal
Gol spectaculos reușit de un puști de la Farul în Liga 3! A marcat de la 40 de metri
ACUM O ORĂ