Haaland a reușit o "dublă" în meciul câștigat de Dortmund pe terenul lui RB Leipzig, scor 2-0, în penultima etapă din Bundesliga. În ciuda prestației impresionante a atacantului norvegian, "galben-negrii" au pierdut titlul în detrimentul lui Bayern Munchen, care a devenit campioană a Germaniei pentru al 8-lea an consecutiv. Adus în iarnă de Dortmund de la Salzburg, Haaland a reușit să înscrie de 13 ori în Bundesliga, fiind al doilea cel mai bun marcator al formației lui Lucien Favre, după Jadon Sancho.

Întrebat cum se simte să piardă titlul în fața rivalei Bayern Munchen, Erling Haaland a oferit un răspuns amuzant, asemănător celor oferite de Zlatan Ibrahimovic, idolul său:

Bundesliga
Răzvan Lucescu a fost propus la Schalke 04: ”Este soluția perfectă!”
28/09/2020 LA 20:42
Știam că Leipzig este o echipă puternică, însă și noi avem foarte mulți jucători cu calitate, iar acest lucru s-a văzut pe teren: ne-am creat foarte multe ocazii și am reușit o victorie minunată. Bineînțeles, mi se pare o porcărie faptul că Bayern a câștigat titlul. Asta este, acum trebuie să ne asigurăm că vom încheia pe locul secund. | Erling Haaland

Lewandoski și Haaland continuă să scrie istorie în Bundesliga

De notat că în etapa a 33-a din Bundesliga, Bayern a continuat să facă spectacol, deși titlul era decis, reușind 3 goluri într-o repriză cu Freiburg. După pauză, campionii Germaniei nu au mai turat motoarele, iar confruntarea s-a terminat 3-1. Lewandowski a făcut din nou spectacol, reușind două goluri și un assist.

Pentru polonez, au fost reușitele cu numărul 32 și 33 din acest sezon de Bundesliga, record în ultimii 43 e ani. În ediția 1976-1977, Dieter Muller marcase de 34 de ori. Lewa a devenit totodată primul non-german din istorie care trece de granița celor 32 de goluri într-un sezon din campionatul Germaniei.

În duelul pentru locul secund, Dortmund s-a impus la Leipzig, scor 2-0, grație reușitelor lui Erling Haaland. Norvegianul a ajuns la 13 reușite în Bundesliga, doar Lewandowski marcând de la fel de multe ori (tot 13 goluri), de când nordicul și-a făcut debutul în prima ligă germană. De notat că pasa decisivă la golul lui Haaland i-a aparținut puștiului de 17 ani Gio Reyna, aflat la primul meci ca titular pentru Dortmund.

Pentru prima oară în istoria clubului, Dortmund a ajuns la cota 83 de goluri marcate într-un sezon.

Rezultatele etapei 33 din Bundesliga

  • Bayern - Freiburg 3-1
  • Dusseldorf - Augsburg 1-1
  • Koln - Eintracht Frankfurt 1-1
  • Hertha - Leverkusen 2-0
  • Hoffenheim - Union Berlin 4-0
  • Mainz - Werder Bremen 3-1
  • Padeborn - Monchengladbach 1-3
  • Leipzig - Dortmund 0-2
  • Schalke - Wolfsburg 1-4

Programul ultimei etape din Bundesliga

  • Augsburg - Leipzig
  • Monchengladbach - Hertha
  • Leverkusen - Mainz
  • Dortmund - Hoffenheim
  • Eintracht Frankfurt - Paderborn
  • Freiburg - Schalke
  • Union Berlin - Dusseldorf
  • Werder Bremen - Koln
  • Wolfsburg - Bayern
https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1266x695:1268x693)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/06/20/2836261.jpg
Bundesliga
Înfrângere șoc! Bayern a pierdut la scor cu Hoffenheim, căreia îi marcase 12 goluri anul trecut
27/09/2020 LA 16:33
Bundesliga
Surpriza etapei în Bundesliga! Borrusia Dortmund pierde la Augsburg
26/09/2020 LA 15:14