Cluburile din Germania au fost avertizate să nu se bazeze pe vânzările de bilete pentru cea mai mare parte a sezonului viitor. CEO-ul Bundesliga, Christian Seifert, a declarat: ”Nu știm, s-ar putea să avem meciuri fără spectatori până în februarie sau martie. Am cerut cluburilor să își facă planuri în care să nu ia în calcul veniturile din bilete pentru prima parte a sezonului viitor”.
Seifert a afirmat că majoritatea televiziunilor cu drepturi de transmisie au căzut de acord să plătească cluburile pentru a le ajuta să își continue operațiunile până la sfârșitul lui iunie. O parte din acești bani vor trebui restituiți dacă sezonul 2019/2020 nu va fi reluat.
Germania a pornit rapid un program intensiv de testare a cetățenilor când pandemia de COVID-19 era abia la început în Europa. Acest lucru a rezultat într-un număr mai mic de decese în această țară decât în altele mult mai grav afectate. Astfel, Federația de Fotbal din Germania a organizat o întâlnire joi cu cele 36 de cluburi din primele 2 ligi în care să se discute reluarea sezonului luna viitoare.
Bundesliga
Lovro Zvonarek, marea speranță a fotbalului croat, a semnat cu Bayern Munchen
10/09/2021 LA 12:09
Indiferent de decizia pe care o va lua Federația, aceasta trebuie să fie aprobată de Guvernul din Germania înainte ca fotbalul să poată fi reluat.
https://i.eurosport.com/2020/03/23/2797518.jpg

Ce va decide Guvernul?

În Germania s-a decis recent că orice eveniment important cu public nu va fi permis până cel mai devreme în luna septembrie. Astfel, chiar dacă Bundesliga va reveni în câteva săptămâni, fanilor le va fi permis accesul pe stadioane abia din sezonul următor.
Astfel, partidele vor avea loc fără spectatori, însă chiar și în acest caz vor fi în jur de 300 de persoane pe stadion: jucători, staff-ul de antrenori, medici, arbitrii, copii de mingi, staff-ul arenei, ingineri, ofițeri de securitate și staff-ul de producție. În Germania, cele 16 state federale determină numărul maxim de persoane cărora le este permis să meargă la întâlniri publice și o decizie în acest sens va fi luată până la finalul lunii aprilie.
În teorie, Guvernul poate să oprească planurile Federației din Germania, însă impactul economic important asupra cluburilor garantează că fotbalul va reveni. "Un weekend cu fotbal este mult mai ușor de suportat decât unul fără fotbal" spunea recent premierul Bavariei, Markus Soder.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Bundesliga
"Fii atent, am aflat că Haaland se transferă acolo!". Cassano susţine că ştie sigur 2 super-mutări
09/09/2021 LA 14:12
Bundesliga
Super-afacere pentru Bayern! Nagelsmann aduce un fotbalist fantastic pentru o sumă modică
29/08/2021 LA 13:21