Alphonso s-a născut în Buduburam, o tabără de refugiați din districtul Gomoa de Est din Ghana, având părinți din Liberia. Familia sa locuia acolo după ce a fugit din țara sa natală din cauza războiului civil, care a dus la ieșirea din țară a 450.000 de persoane. Când Alphonso avea cinci ani, el a mers împreună cu familia în Canada, ca refugiați. Familia Davies s-a mutat ulterior în Windsor, Ontario, pentru ca apoi să se relocheze în Edmonton. Abia la vârsta de 17 ani a obținut Davies cetățenia canadiană.

"Sunt foarte mândră de el. În lagărul de refugiați, nu aveam nici mâncare, nici haine... Și uite unde suntem azi! El are tot ce își dorește", a declarat mama lui Davies într-un documentar despre canadian.

Bundesliga
Înfrângere șoc! Bayern a pierdut la scor cu Hoffenheim, căreia îi marcase 12 goluri anul trecut
ACUM 10 ORE

"Dacă voiam să ieșim să luăm mâncare, trebuia să călcăm peste cadavre!", spune Victoria iar tatăl lui își amintește și el: "Era foarte greu. Era extrem de periculos. Ca să supraviețuiești, aveai nevoie de o armă. Dar nu voiam să mai trăim în acest masacru. Voiam să scăpăm din acest coșmar. Și am fugit"

După ce a impresionat când era copil la St. Nicholas Soccer Academy și la Edmonton Strikers, Davies a făcut pasul următor și s-a înscris în programul pentru juniori de la Vancouver Whitecaps la vârsta de 14 ani. Progresul său a fost însă unul remarcabil și a devenit la scurt timp cel mai tânăr jucător care a jucat în United Soccer League, al doilea eșalon fotbalistic din SUA.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1553x437:1555x435)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/04/05/2803331.jpg

Davies nu s-a oprit aici însă. A făcut din nou istorie fiind primul jucător născut în secolul 21 care a jucat în Major Soccer League (MLS), la doar 15 ani, opt luni și 15 zile. Per total a jucat în 65 de meciuri în MLS pentru Vancouver și a marcat opt goluri și 12 assist-uri, toate astea înainte să devină major.

După doi ani petrecuți la echipa mare de la Vancouver, Alphonso Davies a mers la Bayern Munchen, în noiembrie 2018. A debutat în Bundesliga pe 27 ianuarie 2019 când a intrat în minutul 88 în locul lui Kingsley Coman iar primul gol a venit șapte săptămâni mai târziu, într-o victorie cu 6-0 împotriva celor de la Mainz. Din nou a scris istorie. A devenit primul canadian care a jucat și a înscris pentru Bayern dar și primul jucător născut în secolul 21 care marchează pentru club.

Istoria și Davis merg mână în mână. Alphonso jucase deja pentru reprezentativele U17 și U20 când a fost convocat la echipa mare, el debutând împotriva celor din Curacao pe 14 iunie 2017. A devenit rapid cel mai tânăr marcator din istoria naționalei când a marcat o dublă cu Guineea Franceză.

Davies a ajuns la Bayern fiind numit de mulți noul Robben însă canadianul s-a acomodat în rolul lui David Alaba pe flancul stâng al apărării. La fel ca austriacul, Phonzie a avut o tranziție rapidă de la mijlocaș ofensiv de bandă la fundaș stânga. Davies are toate calitățile fundașilor moderni - instinct, poziționare, viteză, capacitatea de a pasa lung, joc defensiv excelent și încredere în sine atunci când are posesia. Mulți îl consideră deja unul dintre cei mai buni fundași stânga din lume.

Ce a declarat Davies după cucerirea UEFA Champions League

„E un sentiment grozav. E tot ce visează un copil care vine în Europa pentru fotbal și câștigă Liga Campionilor cu un club măreț ca Bayern Munchen. Povestea mea e una care i-ar putea inspira pe mulți. Arată că poți realiza orice obiectiv îți setezi în minte. Sunt fericit să fiu aici, cu medalia de câștigător în jurul gâtului și cu trofeul lângă mine.

Avem atâtea legende care au câștigat Liga. Toți puștii de la acest club sunt flămânzi după trofee, vor să își egaleze idolii”, a afirmat Davies.

Ce spun alții despre el

”Davies are forță pe teren și câștigă multe dueluri defensive cu viteza sa. A fost adus prima oară ca mijlocaș ofensiv dar joacă foarte bine ca fundaș stânga. Dezvoltarea sa a fost fenomenală” - Hansi Flick

”Are o viteză explozivă și un picior stâng excelent. Nu am mai avut un jucător ca el” - Thomas Muller

”L-am adus pe Alphonso Davies pentru că l-am văzut drept unul dintre cei mai buni jucători ai generației sale. Suntem încântați că acest lucru se confirmă meci de meci” - Directorul sportiv Hasan Salihamidzic.

Bundesliga
Surpriza etapei în Bundesliga! Borrusia Dortmund pierde la Augsburg
IERI LA 15:14
Bundesliga
Alphonso Davies a aplicat pentru un job la McDonald's, dar n-a mai fost sunat. Acum este milionar!
IERI LA 05:18