Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Javi Martinez se va despărți de Bayern Munchen la finalul sezonului

Cosmin Cioboata

Publicat 04/05/2021 la 17:11 GMT+3

Javi Martinez (32 de ani) se va despărțit de Bayern Munchen la finalul sezonului. Campioana Germaniei a făcut anunțul astăzi, iar Martinez, unul dintre cei mai apreciați jucători ai bavarezilor, le-a transmis un mesaj colegilor, fanilor și tuturor celor implicați la echipă.

David Alaba, Javi Martinez, Robert Lewandowski und Thonas Müller im Bayern-Trikot

Credit imagine: Getty Images

Javi Martinez își va încheia cea mai importantă etapă din cariera sa. Fundașul iberic va pleca de la Bayern Munchen la finalul sezonului, după 9 ani de poveste petrecuți la formația bavareză.
Martinez a cunoscut momente și performanțe extraordinare în tricoul campioanei Germaniei, reușind să cucerească an de an titlul în Bundesliga, precum și 2 Ligi ale Campionilor, în 2013 și 2020.

Javi Martinez se va despărți de Bayern Munchen la finalul sezonului

Per total, Javi a câștigat 23 de trofee alături de Bayern și a intrat în istoria clubului.
"Bayern și Javi Martinez își spun 'adio și mulțumesc' din adâncul sufletului după 9 ani plini de succes petrecuți împreună.", a anunțat Bayern Munchen, pe contul de Twitter.

Javi Martinez și-a luat rămas bun de la fanii lui Bayern Munchen, după 9 ani fantastici

Mesajul lui Javi Martinez n-a întârziat să apară:
"Am trăit pentru acest club, întotdeauna am dat totul pentru el și sunt foarte fericit pentru numeroasele trofee pe care le-am câștigat împreună. FC Bayern și fanii săi vor rămâne mereu în inima mea", a scris Javi Martinez.
Javi Martinez este unul dintre cei mai buni fundași din ultimul deceniu din lumea fotbalului. Fundașul de 32 de ani a cunoscut performanțe remarcabile și la naționala Spaniei. Alături de "Furia Roja", Javi a câștigat Campionatul Mondial din 2010 și Euro 2012.
Martinez a ajuns la Bayern în 2012, după ce bavarezii le-au plătit 40 de milioane de euro celor de la Athletic Bilbao. La ora actuală, ibericul este cotat la 6,5 milioane de euro de transfermarkt.com.
Cel mai probabil, Javi Martinez va pleca de la Bayern cu încă un titlu de campion în Bundesliga. Formația lui Hansi Flick mai are nevoie de o victorie pentru a-și asigura matematic cel mai râvnit trofeu din Germania. Cu 3 etape rămase până la finalul sezonului, bavarezii au un avans de 7 puncte față de locul secund, ocupat de RB Leipzig.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo