Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Koln - Leipzig 2-4. Timo Werner a urcat pe locul 3 în clasamentul pentru "Gheata de Aur"

Cristian Mihală

Publicat 01/06/2020 la 23:26 GMT+3

Leipzig își continuă forma impresionantă din deplasare. Werner&Co s-au impus cu 4-2 pe terenul lui FC Koln, în ultima partidă a etapei a 29-a din Bundesliga.

Timo Werner a ajuns la al 25-lea gol al sezonului pentru Leipzig

Credit imagine: Getty Images

Nagelsmann era neînvins în cele 6 dispute pe care le-a avut în carieră contra "țapilor", dar se părea că înfruntarea din această seară de pe Müngersdorfer Stadion va fi una foarte dificilă. Asta pentru că gazdele au reușit să deschidă scorul repede, prin Cordoba.
Doar Lewandowski (29), Timo Werner (25) și Jadon Sancho (17) au înscris mai multe goluri în acest sezon decât golgheterul "țapilor", Jhon Cordoba.
Leipzig nu a acuzat șocul și a evoluat extrem de bine, Schick restabilind egalitatea în minutul 20, după o pasă a lui Angelino.
Înainte de pauză, oaspeții au trecut în avantaj, după ce Nkunku a demonstrat încă o dată cât de inspirată a fost conducerea lui Leipzig când l-a transferat, anul trecut, de la PSG.
Nkunku a contribuit deja la 18 goluri în acest sezon de Bundesliga: 5 goluri și 13 pase decisive.
Nkunku a marcat după o centrare a lui Konrad Laimer, care a pasat decisiv pentru al treilea meci consecutiv, după ce reușise cel puțin un assist contra lui Mainz și Hertha.

Timo Werner, gol pentru Leipzig după un assist al portarului

Repriza secundă a debutat cu un festival de goluri, în decurs de doar 7 minute marcându-se de trei ori. Mai întâi, golgheterul Timo Werner și-a trecut numele pe lista marcatorilor, după o pasă a portarului Gulacsi. Acesta l-a angajat perfect în adâncime pe vârful dorit de Liverpool, devenind primul goalkeeper din Bundesliga din acest sezon care reușește un assist. Modeste a readus-o pe Koln în joc punctând pentru 2-3, dar imediat Olmo a stabilit scorul final, 4-2 pentru Leipzig.
Grație reușitei din această seară, Werner a urcat pe locul trei în clasamentul pentru "Gheata de Aur". Doar Lewandowski și Imobile au marcat mai mult decât golgheterul lui Leipzig.

Rezultatele etapei în Bundesliga

  • Freiburg - Leverkusen 0-1
  • Monchengladbach - Union Berlin 4-1
  • Hertha Berlin - Augsburg 2-0
  • Mainz - Hoffenheim 0-1
  • Schalke - Werder Bremen 0-1
  • Wolfsburg - Eintracht Frankfurt 1-2
  • Bayern Munchen - Dusseldorf 5-0
  • Paderborn - Dortmund 1-6
  • Koln - Leipzig 2-4
Grație acestui succes, Leipzig își consolidează poziția a treia în clasament, după 29 de etape. Koln coboară pe 11, după patru meciuri fără victorie, dar emoțiile pentru retrogradare nu sunt mari, în condițiile în care are în continuare 7 puncte avans față de prima echipă de sub linie, Dusseldorf. Lider autoritar e Bayern, care are 7 puncte avans în fața rivalei Dortmund.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo