Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lewandowski este dorit în Premier League! Cât sunt dispuse City și Chelsea să plătească pentru el

Vlad Dumitrescu

Publicat 07/05/2021 la 15:38 GMT+3

Robert Lewandowski mai are doi ani de contract cu Bayern München, dar se vehiculează că ar fi indecis cu privire la viitorul său în această vară.

Bayern-Star Robert Lewandowski

Credit imagine: Getty Images

articol de Romeo Ene
Atacantul polonez a devenit o țintă de transfer pentru finalistele Ligii Campionilor, Manchester City și Chelsea.

60 de milioane de euro pentru Lewandowski

ESPN subliniază interesul ambelor cluburi pe fondul nesiguranței viitorului internaționalului polonez la nivel de club, fiind dispuse să ofere 60 de milioane de euro, sumă considerată suficientă pentru deschiderea negocierilor. Atacantul în vârstă de 33 de ani și-a continuat forma devastatoare în acest sezon, marcând 36 de goluri în 31 de meciuri, ajungând la 289 în 7 sezoane pentru campionii din Bundesliga.
Deși o astfel de mișcare ar reprezenta un angajament financiar semnificativ față de un jucător aflat în ultimele sezoane ale carierei sale, ar reprezenta o lovitură de imagine pentru oricare echipă din Premier League.
Managerul lui City, Pep Guardiola, era la cârma lui Bayern când l-a transferat golgheterul rivalei Borussia Dortmund în vara anului 2014, în timp ce fostul antrenor al lui Dortmund, Thomas Tuchel, este, de asemenea, familiarizat cu jucătorul datorită timpului petrecut împreună în Bundesliga. Atât City, cât și Chelsea urmăresc piața pentru a aduce un nou atacant în această vară; Sergio Aguero o părăseşte pe City după un deceniu, în timp ce viitorul lui Tammy Abraham și Olivier Giroud la Chelsea este incert.
Sursa menţionată adaugă faptul că Aguero se află pe radarul lui Chelsea în această vară, în timp ce liderul din Premier League, City, este interesată de căpitanul lui Tottenham, Harry Kane - deși o astfel de mișcare ar costa probabil mult mai mult decât atacantul lui Bayern. Paris Saint-Germain ar fi interesată, de asemenea, de serviciile lui Lewandowski, deși orice muare pe care o fac francezii pentru aducerea unui atacant este dependentă de viitorul vedetei lor, Kylian Mbappe.
Lewandowski s-a bucurat de o carieră remarcabilă, reuşind 479 de goluri în 693 de apariții la cluburile de seniori, în timp ce este, de asemenea, cel mai bun marcator din toate timpurile la nivel internațional pentru Polonia, înscriind 66 de goluri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo